Rugăciunea în Biserică

Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulţimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă Doamne, povăţuieşte-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune la intrarea în sfânta biserică

Aşezământul rugăciunilor obşteşti în Sfintele lui Dumnezeu Biserici este o mare milă dumnezeiască pentru om. Aceste rugăciuni sunt rânduite de Apostoli, de sfinţii lor ucenici şi de Sfinţii Părinţi din primele veacuri ale creştinismului, potrivit unei descoperiri de sus.

 

Rugăciunea – Chemarea lui Dumnezeu

„Strigă-mă şi îţi voi răspunde” (Ier. 33.3).

„Cereţi şi vi se va da vouă; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide” (Mt. 7,7).

Părintele Stăniloae consemna acest lucru şi spunea clar:

„Este mare greşeală că biserica a alunecat în comerţul spiritual cu pomelnice sau cu aceste preţuri ale ctitoriilor, ale pomenirii morţilor sau a tot ce se face, prin care omul este dirijat nu spre rugăciune, ci este dirijat spre un formalism în care el, dacă şi-a făcut datoria şi a plătit, a şi rezolvat problema”.

Trebuie cultivat spiritul creştin în care omul să înţeleagă că nu banii sau lumânările ataşate unui pomelnic îi împlinesc cererea de folos, ci rugăciunile pe care creştinul trebuie să le săvârşească în casa lui şi astfel să ajute şi el la propria zidire spirituală şi la împlinirea cererii.

Spunea şi un sfânt părinte:

„Dacă o mie de îngeri s-ar ruga, mie nu-mi foloseşte la nimic dacă eu personal nu mă rog.

 

Rugăciunea cu glas tare

Nimeni din cei ce vor să sporească în rugăciune să nu cuteze a cugeta şi a judeca în chip uşuratic cu privire la rugăciunea cea rostită cu gura şi cu glasul întru luarea-aminte a minţii, socotind-o lucrare de puţină însemnătate, care nu merită cinstire.

Dacă Sfinţii Părinţi vorbesc de sterpiciunea rugăciunii cu gura şi cu glasul care nu e împreunată cu luarea-aminte, de aici nu trebuie trasă încheierea că ei ar fi lepădat sau ar fi defăimat această rugăciune în sine. Nu! Ei doar cer luare-aminte în timpul acestei rugăciuni.

Rugăciunea cu gura şi cu glasul săvârşită întru luare-aminte e temeiul şi pricina rugăciunii minţii. Rugăciunea cu gura şi cu glasul săvârşită întru luare-aminte e, totodată, şi rugăciune a minţii.

Să ne deprindem mai întâi a ne ruga întru luare-aminte cu rugăciunea gurii şi glasului: atunci vom deprinde cu înlesnire a ne ruga doar cu mintea întru liniştea cămării lăuntrice.

„Ciudată e dorinţa ta ca Dumnezeu să te audă atunci când tu singur nu te auzi!”

 

De ce nu se roagă creştinii?

După cum soarele e lumină pentru trup, tot aşa rugăciunea e lumină pentru suflet.

Dacă-i o pagubă pentru un orb că nu vede soarele, apoi câtă pagubă nu-i pentru creştin că nu se roagă neîncetat, că nu aduce în suflet, prin rugăciune, lumina lui Hristos? Şi totuşi, cine nu s-ar mira, cine nu s-ar minuna de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, pe care ne-o arată nouă, oamenilor, când ne dăruieşte atâta cinste, când ne învredniceşte să ne rugăm Lui şi să stăm de vorbă cu El? (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Da, în timpul rugăciunii vorbim, în adevăr, cu Dumnezeu.

 

Valoarea rugăciunii

Rugăciunea încălzeşte inima, inima încălzeşte sufletul, sufletul păzeşte mintea…

…iar mintea păzită, poate să urce pe mulţimea faptelor bune şi, când întâlneşte norul Duhului Sfânt chemat prin rugăciune, ea se răpeşte şi nu mai gândeşte omeneşte.

Rugăciunea tronează deasupra tuturor pentru că este puntea de legătură între om şi Dumnezeu, este glasul viu al conştiinţei. Rugăciunea este starea în care omul îşi mută mintea de pe pământ la cer, rugăciunea este singura care îl urcă pe om până la tronul lui Dumnezeu, este singura care ajunge şi sparge cerul, este legătura, unitatea între duh şi materie.

Un lucru consemnat despre sfânta rugăciune este că rugăciunea nu poate fi înlocuită cu nici o altă faptă, nu poate fi substituită prin nimic altceva.

În materie de spiritualitate, Mântuitorul Iisus Hristos este Cel Care ne cere şi spune:

„Privegheaţi şi vă rugaţi să nu cădeţi în ispită…”; iar Apostolul Pavel spune „Neîncetat vă rugaţi”.

Privegherea şi rugăciunea sunt două arme cu care sufletul se înaripează.

 

Rugăciunea este viaţa sufletului!

Rugăciunea este împărăteasa tuturor faptelor bune

S-au scris sute, mii de cărţi despre rugăciune. Oricine vrea poate afla ce au învăţat Sfinţii Părinţi despre puterea, despre valoarea, despre necesitatea rugăciunii. Ce au învăţat despre cât de des trebuie să ne rugăm, despre cum trebuie silită mintea să fie atentă la cuvintele rugăciunii, despre cum, prin chemarea neîncetată, Hristos vine şi Se sălăsluieşte în inimile adevăraţilor Săi ucenici.

Oare ce s-ar mai putea spune despre rugăciune, când s-a spus aproape totul?

În zilele noastre, creştinii se roagă puţin. Consideră că e de-ajuns să zică în grabă „Tatăl nostru” şi încă două-trei rugăciuni scurte, ca să aibă cât mai mult timp pentru celelalte treburi.

Rugăciunea nu mai este preţuită la justa ei valoare.

Iată de ce întrebarea principală a convorbirii despre rugăciune a fost legată de motivul pentru care oamenii, stând departe de rugăciune, stau departe de Dumnezeu.

Lumea în care trăim este o lume atât de apăsătoare tocmai pentru că oamenii nu se mai roagă. Oamenii renunţă la calea rânduită de Dumnezeu pentru ca lucrurile să meargă spre bine şi se mulţumesc să constate răul.

Rugăciunea este viaţa sufletului

 

Rugăciunea lucrată iconic

Preasfântă Treime, protopărinţii noştri, Adam şi Eva, precum şi noi, urmaşii lor, ne închinăm Ţie şi cu smerenie Te rugăm luminează cugetarea noastră pentru a Te mărturisi pururea, curăţă inima noastră de toată întinăciunea şi sădeşte în ea dragostea pentru Hristos, Fiul Tău, şi pentru aproapele.

Dă-ne putere sa lucrăm poruncile Tale spre mântuirea noastră. Amin.

Aşa se prezintă aceasta frumoasă rugăciune atunci când ea este spusă prin mijlocirea cuvintelor articulate. Dar rugăciunea poate fi spusă şi altfel, prin limbajul semnelor. Nu numai că nu se schimbă nimic, dar, prin limbajul semnelor, rugăciunea este mai intuitivă, mai expresivă, mai emoţionantă.

V-aţi întrebat vreodată cum se roagă surdo-muţii?

 

Smerenia atrage bunăvoinţa lui Dumnezeu

Smerenia faţă de semeni – mijloc de a ajunge la dragostea de aproapele

Dragostea faţă de aproapele este precedată şi însoţită de smerenie.

Ura faţă de semenul nostru este precedată de critică, de denigrare, de bârfă şi de dispreţ, cu alte cuvinte, de mândria noastră.

Sfinţii călugări îşi aduc aminte mereu de cuvintele Domnului Hristos: “Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Ei nu se apucă să cerceteze dacă semenul lor este vrednic sau nu de stima lor; ei nu acordă nici o atenţie nenumăratelor greşeli ale acestora. Dar ei erau foarte atenţi să nu piardă din vedere că semenul nostru este chipul lui Dumnezeu, şi că Hristos Însuşi este atent la ceea ce-i facem, îngerul căzut din mândrie detestă o asemenea atitudine; el face tot ce poate pentru a-l înşela fără a fi băgat în seamă. Atitudinea smerită este străină înţelepciunii trupeşti şi simţuale a naturii umane căzute, şi trebuie să avem o atenţie deosebită pentru a o păstra în memorie. Este nevoie de un efort interior susţinut şi de o colaborare cu harul divin pentru a o avea constant prezentă în minte când este vorba de relaţiile cu fraţii noştri. Dar până ce, prin mila lui Dumnezeu, ne însuşim în mod real o asemenea atitudine, ea suscită cea mai curată dragoste de oameni, aceeaşi pentru toţi fără deosebire. O asemenea dragoste are o singură cauză: Hristos, cinstit şi iubit în tot omul.

 

Rugăciunea este legătura de aur între creatură şi Creator

Rugăciunea este înălţarea gândului şi a inimii către Dumnezeu. Este contemplarea lui Dumnezeu, vorbirea temerară a creaturii cu Creatorul, cucernica înfăţişare a sufletului nostru în faţa lui Dumnezeu, ca înaintea unui Împărat şi a Celui ce dă viaţă tuturor. Ea ne face să uităm, în faţa lui Dumnezeu, de tot ce ne înconjoară, înseamnă hrana sufletului, aerul, lumina, căldura sa dătătoare de viaţă, curăţirea de păcate, jugul cel bun al lui Hristos, povara Sa uşoară.

Rugăciunea înseamnă acceptarea statornicului nostru sentiment de neputinţă sau de sărăcie spirituală, sfinţirea sufletului, pregustarea fericirii ce va să vină, fericire îngerească, ploaie cerească, răcoritoare, care stropeşte din belşug şi fertilizează solul sufletului, putere şi tărie sufletului şi trupului, care purifică şi împrospătează văzduhul spiritual, luminează feţele oamenilor, le înveseleşte duhovniceşte.

Este legătura de aur dintre creatură şi Creator, care ne dă bărbăţie şi curaj în necazurile şi încercările vieţii, lumină existenţei noastre, reuşită în tot lucrul, ne ridică la vrednicia îngerilor, ne întăreşte credinţa, nădejdea şi dragostea. Rugăciunea ne pune în relaţie cu îngerii, cu sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu de la începutul lumii. Rugăciunea este îndreptar vieţii, maica umilinţei inimii şi a lacrimilor; ea dă puternică pornire spre fapte de milostenie, păzeşte viaţa, spulberă frica de moarte, ne facă să dispreţuim comorile pământeşti, să dorim bunătăţile cereşti, să aşteptăm obşteasca judecată, viaţa veacului ce va să vină; este strădania stăruitoare de a scăpa de chinurile veşnice, necontenita căutare a milei Stăpânului.