Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulţimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă Doamne, povăţuieşte-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune la intrarea în sfânta biserică

Aşezământul rugăciunilor obşteşti în Sfintele lui Dumnezeu Biserici este o mare milă dumnezeiască pentru om. Aceste rugăciuni sunt rânduite de Apostoli, de sfinţii lor ucenici şi de Sfinţii Părinţi din primele veacuri ale creştinismului, potrivit unei descoperiri de sus.

La aceste rugăciuni, fiecare creştin poate lua parte, chiar şi cel neştiutor de carte îşi însuşeşte cunoştinţele, vorbirile frumoase, poeziile duhovniceşti, ale sfinţilor cuvântători şi ale cărturarilor creştinismului. În timpul rugăciunilor citite, cel ce doreşte poate învăţa foarte uşor rugăciunea minţii, căci cantitatea rugăciunii, au spus Părinţii, duce la calitate şi de aceea rugăciunile îndelungate de prin mănăstiri ajută foarte mult pe nevoitor să treacă de la rugăciunea acută cu gura, spre cea care se face cu mintea şi cu inima.

Venind tu în biserică, dacă nu ai vreo ascultare într-însa, stai cât mai retras, după stâlp, pentru ca să nu te risipeşti şi pentru ca evlavia ta să nu fie expusă spre ruşinarea altora; îndreaptă-ţi ochii minţii spre inimă, iar ochiul trupesc spre pământ şi roagă-te lui Dumnezeu cu duhul zdrobit, neavând nici un fel de vrednicie nici un fel de faptă bună, cunoscându-te vinovat într-o nenumărată mulţime de păcate, ştiute şi neştiute de tine.

Mai ales călugărul nou începător, dar nu numai el, ci şi creştinul din parohie, trebuie să frecventeze regulat Biserica.

În anii bătrâneţilor şi ai neputinţelor când atât vârsta cât şi starea bolnăvicioasă îl inchide pe călugăr aproape cu totul în chilie, el se va hrăni cu acea merindă duhovnicească pe care a adunat-o în timpul tinereţilor sale şi în timpul tăriei sale, cercetând casa lui Dumnezeu. Numesc merindă duhovnicească, rugăciunea minţii şi a inimii.

O, sfântă biserică! Ce bine, ce dulce e să se roage în tine omul! Căci unde este rugăciunea înflăcărată, dacă nu între zidurile tale, înaintea prestolului Dumnezeiesc şi înaintea feţei Celui ce şade pe dânsul? Cu adevărat, sufletul se topeşte de umilinţa rugăciunii şi lacrimile curg pe faţă precum apa. Dulce e să te rogi pentru toată lumea.

Când stai în biserică să fii ca în cer cu Dumnezeu, fiindcă în biserică totul este ceresc.

Aici rugăciunea de obşte nu este pentru vreun lucru lumesc, ci pentru mântuirea sufletului, pentru iertarea de păcate, pentru sporirea în faptă bună şi dăruirea nemuririi sufletelor noastre: rugăciune pentru toţi.

Toată grija lumească trebuie lepădată când intrăm în biserică şi stăm în ea!

Doamne, Dumnezeul meu, Ţie-Ţi încredinţez toată viaţa mea şi pe Tine Te rog: apără-mă, mântuieşte-mă şi fă-mă părtaş îndurării Tale, dă-mi îndreptare vieţii şi purtare înţeleaptă, dăruieşte-mi sfârşit creştinesc, cinstit şi paşnic şi mă fereşte de toată răutatea şi bântuirea potrivnicului. Iar în ziua temutei Tale judecăţi să-mi fii blând mie, robului Tău, şi să mă numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca împreună cu acestea să Te slăvesc în veci. Amin.

Rugăciune la ieşirea din sfânta biserică

Sursa:

1. Sfântul Ioan de Kronstadt

2. Sfântul Teofan Zăvorâtul – Cinci învăţături pe calea mântuirii

3. Rugăciunii la intrarea şi ieşirea din sfânta biserică


Vă recomad spre lectură şi întărire duhovnicească:

1. Sfântul Ioan de Kronstadt – Rugăciunea în biserică

2. Paul Evdochimov – Treptele rugăciunii

3. Părintele Dumitru Stăniloae – Rugăciunea curată