Rugăciunea încălzeşte inima, inima încălzeşte sufletul, sufletul păzeşte mintea

…iar mintea păzită, poate să urce pe mulţimea faptelor bune şi, când întâlneşte norul Duhului Sfânt chemat prin rugăciune, ea se răpeşte şi nu mai gândeşte omeneşte.

Rugăciunea tronează deasupra tuturor pentru că este puntea de legătură între om şi Dumnezeu, este glasul viu al conştiinţei. Rugăciunea este starea în care omul îşi mută mintea de pe pământ la cer, rugăciunea este singura care îl urcă pe om până la tronul lui Dumnezeu, este singura care ajunge şi sparge cerul, este legătura, unitatea între duh şi materie.

Un lucru consemnat despre sfânta rugăciune este că rugăciunea nu poate fi înlocuită cu nici o altă faptă, nu poate fi substituită prin nimic altceva.

În materie de spiritualitate, Mântuitorul Iisus Hristos este Cel Care ne cere şi spune:

„Privegheaţi şi vă rugaţi să nu cădeţi în ispită…”; iar Apostolul Pavel spune „Neîncetat vă rugaţi”.

Privegherea şi rugăciunea sunt două arme cu care sufletul se înaripează.

Rugăciunea încălzeşte inima, inima încălzeşte sufletul, sufletul păzeşte mintea, iar mintea păzită, cum spunea părintele Stăniloae, poate să urce pe mulţimea faptelor bune şi, când întâlneşte norul Duhului Sfânt chemat prin rugăciune, ea se răpeşte şi nu mai gândeşte omeneşte. Sfântul Apostol Pavel consemnează: „Nu ştiu dacă am fost în trup sau în afară de trup, dar ştiu că am fost răpit până la al treilea cer, unde ochiul n-a văzut, mintea nu pricepe, urechea nu poate să audă şi limba nu poate să vorbească”.

Mântuitorul spune clar în Evanghelie: „Cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide, căutaţi şi veţi afla”. A căuta înseamnă a te ruga, a bate înseamnă a te ruga, a insista înseamnă a te ruga; şi avem pilda din Evanghelie în care acea femeie a sâcâit atât de mult pe judecător, până i-a făcut dreptate. Şi tot în Sfânta Scriptură e consemnat: „Dacă ştiţi ce cereţi când vă rugaţi, şi ce vreţi, veţi primi şi veţi avea”. Ca dovadă, credinţa numai cât un sâmbure de muştar e în măsură să mute munţii.

Este o esenţă a Sfintei Liturghii care spune clar că noi înşine şi unii pe alţii şi viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm; să-I dăm viaţa nu prin altceva, decât prin rugăciune.

Sursa: Danion Vasile – Mângâiere şi mustrare. Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova

Anunțuri