August 2010



Sfântul Apostol Pavel zice că de la copii putem lua numai nerăutatea şi nevinovăţia lor, dar nu şi înţelegerea lor pruncească.

„Fraţilor, spune el, nu fiţi copii cu mintea. Adica fiţi copii cu nerăutatea. La minte, însă fiţi desăvârşiţi” (I Corinteni 14,20).

De la prunci putem lua pildă smerenia, după cum a zis Domnul: „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare întru Împărăţia cerurilor” (Matei 18,4). Iar dacă cineva, prin darul lui Dumnezeu, va ajunge să fie desăvârşit cu mintea şi înţelegerea şi să aibă nerăutatea, smerenia şi curăţia pruncilor, acesta cu adevărat a ajuns la culmea nepătimirii şi poate să fie pildă de urmat pe calea mântuirii.

Se ştie că cei mai loviţi şi biruiţi de ispitele veacului nostru sunt copiii şi tinerii, fiii noştri sufleteşti. Cine poartă această vină pentru căderea şi slăbirea lor spirituală? Ce ar trebui să facem pentru salvarea şi călăuzirea lor pe calea cea bună?

(mai mult…)


Cea mai frumoasă rugăciune pe care o poate face un om, un creştin este să dea viaţă unui copil, să fie împreună creator cu Dumnezeu. Prin aceasta, fiinţa umană se înalţă către Creatorul său şi păşeşte prima treaptă spre desavârşire.

Cuvintele lui Hristos ” Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor, (Matei 19,14) este o poruncă pentru noi toţi sau numai un îndemn?

(mai mult…)


Viaţa noastră este alcătuită din mari evenimente, fericite şi nefericite, prevăzute şi neprevăzute, şi, în mai mare măsură, din parcursul relativ mai calm dintre ele. Cu alte cuvinte, în cazul din urmă, avem de-a face cu viaţa noastră cea de toate zilele, cu bunele şi cu mai puţin bunele şi chiar cu relele ei. În trăirea ei, un farmec inegalabil şi binefăcător îl au gesturile simple, care pentru cei neimplicaţi direct în ele trec cel mai adesea neobservate. Un zâmbet, un cuvânt, un semn, o privire… Fiecare dintre noi le-a probat frumuseţea şi folosul, s-a bucurat de ele în clipe de poticnire.

În gestică, rolul cel mai important, cel mai dinamic, cel mai lucrător îl au mâinile, mai mult sau mai puţin dependent sau chiar independent de cuvânt. Planarea mâinilor, în varii situaţii, întru spunere, poate fi un spectacol fascinant şi revelator. Prin mână coboară „vizibil” binecuvântările lui Dumnezeu, prin mână se transmite „vizibil” harul sfinţitor, prin mâini urcă la Dumnezeu invocările noastre şi slăvirea noastră, făcându-ne noi clepsidră întru captarea revărsării harului divin.

(mai mult…)