O povestioară simbolică[1]

Un om stă prins într-o groapă adâncă și întunecoasă.

Și iata că vin Confucius și Lao-Tse (primii învățători și întemeitori de religii) și îi strigă aceluia:  „De ai fi ascultat învățăturile noastre, n-ai fi căzut acolo!” Și merg mai departe.

Apoi vine Buda la el și îi recomandă: „Închide ochii și mediteaza, astfel, vei vedea că totul nu este decât o iluzie și îndată îți va merge mai bine”. Și merge și el mai departe.

Vine și Mohamed și strigă: „Kismet! Alah te-a predestinat să rămâi acolo. Ține-ți gura!” Și-și vede și el de cale.

În sfârșit, vine și Hristos și-i aude tânguirea! Inima Sa e plină de milă, El îi întinde omului mâna și îl scoate din groapă din nou la lumină. După care, împreună, pleacă mai departe…


[…]

Dacă te-ai fi dus la Buda și l-ai fi întrebat: Ești tu fiul lui Brahman?, el ți-ar fi răspuns: Fiule, te afli încă în valea iluziilor.

Dacă te-ai fi dus la Socrate și l-ai fi întrebat: Ești tu Zeus?, ar fi râs de tine.

Dacă te-ai fi dus la Mohamed și l-ai fi întrebat: Ești tu Alah?, și-ar fi sfâșiat hainele și ți-ar fi tăiat capul.

De l-ai fi întrebat pe Confucius: Ești tu cerul?, presupun că ți-ar fi spus că astfel de afirmații, care nu sunt în armonie cu natura, dovedesc prost gust.

Singura persoană care poate face o astfel de afirmție este, după părerea mea, fie Dumnezeu, fie un nebun desăvârșit, care suferă de acea formă de orbire care a reușit să îngroape spiritul uman în totalitatea sa[2].

Pentru omenirea suferindă, nu există decât un singur ajutor, Hristos, Cel care le poate pe toate împlini. Un singur lucru însă nu poate face Hristos: să pătrundă într-o inima care nu Îl dorește…


[1] Klauss Kenneth, Zei, Idoli, Guru, Marile religii ale lumii văzute prin ochii Creștinismului, Edit. Agnos, Sibiu, 2010, pg. 26

[2] C. S. Lewis, în prefață la Truth Decay, Douglas Groothuis, Inter-Varsity Press, England (2000)