Mai 2010



Cineva avea un smochin sădit în via sa şi a venit să caute rod în el şi nu a găsit. Şi a zis către vier: „Iată, sunt trei ani de când vin căutând rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l, de ce să ţină pământul degeaba?” Iar el răspunzând a zis: „Doamne, lasă-l şi anul acesta”. (Luca 13, 6-8)

După cum vedem, ni se spune că nu era prima dată când se întâmpla aşa ceva. Că acel Cineva, stăpânul viei, venise de mai multe ori să vadă smochinul, căutând, cu tot dinadinsul rod în el. Poate că şi eu, în anii de până acum, nu voi fi ajuns să dau roadele care se aşteaptă de la mine; poate că n-am ştiut să mă folosesc de prilejurile care mi s-au ivit pentru a săvârşi binele, nefiind în stare să răspund aşteptărilor Stăpânului meu.

Mi se va întâmpla aşa şi anul acesta?

(mai mult…)


Preoţia, ca sfântă slujire, este aleasă şi înaltă atât prin temeiul său dumnezeiesc, cât şi prin lucrarea ei apostolească.

Preoţia este slujirea aleasă şi înaltă din pricina temeiului ei dumnezeiesc, fiindcă acest temei este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Care a devenit Mare Arhiereu, fiind un arhiereu din Dumnezeu „după rânduiala lui Melchisedec” (Ev. 8, 12) şi Care a stat în ceruri de-a dreapta Tronului slavei ca liturghisitor al celor sfinte şi al cortului adevăratei mărturii, pe care le-a întemeiat Dumnezeu şi nu omul.

Preoţia este o rânduială tainică, dar simţitoare, având putere duhovnicească, arătându-l pe preot, ca organ al Duhului Sfânt, mistagog şi liturghisitor al dumnezeieştilor ierurgii, prin preoţie un om din rândul oamenilor, chemat prin harul divin şi voinţa proprie, săvârşind pentru oameni, cele către Dumnezeu.

(mai mult…)


„Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor.” (Matei 3,2)

Ca un Doctor milostiv, Dumne­zeu ne-a dăruit nouă, păcăto­şilor, care bolim de nenumărate pa­timi, doctoria duhovnicească a pocă­inţei, ca să trăim prin ea.

Orice suflet nefăţarnic însetează de pocăinţă ca de o băutură de viaţă dătătoare, ca de o mâncare ce întăreşte sufletul şi trupul, cum însetează orbul de lumi­nă.

Darul pocăinţei ne-a fost mijlocit la Tatăl Ceresc de Iisus Hristos şi doar de El, pentru că El singur a pli­nit pentru noi toată dreptatea, toată legea lui Dumnezeu, pe care nimeni dintre oameni nu a putut singur să o plinească, pentru că El singur a luat asupra Sa blestemul cu care pe bună dreptate a blestemat Tatăl Ceresc omenirea cea nesupusă; El singur a răbdat pentru noi toate chinurile şi a gustat pentru noi moartea, pe care ne-o dobândisem noi înşine ca pe o plată cu neputinţă de ocolit a păcatu­lui.

Pocăinţa ne deschide cerul, ne duce în Rai!

(mai mult…)


Când veţi curăţa sufletele voastre, atunci vor străluci şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire. ( Sfântul Dionisie Areopagitul)

Un Bătrân a povestit următoarele:

„Era o fecioară în vârstă, care sporise mult în frica lui Dumnezeu. Odată am întrebat-o despre pricina lepădării sale de lume şi ea mi-a istorisit acestea: „Eu, minunate, atunci când încă eram copil, aveam un tată blând şi blajin după purtare, însă neputincios şi bolnăvicios la trup, încât cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o ţintuit la pat. Trăia retras, într-aşa măsură încât de-abia de se întâlnea vreodată cu cineva. Când era sănătos îşi lucra cu sârguinţă pământul şi, îndeletnicindu-se cu aceasta, aducea acasă roadele muncii sale. Era atât de tăcut, încât cei care nu îl cunoşteau credeau că e mut.

(mai mult…)