Filocalia



Blândeţea este sprijinul neclintit al minţii, care face ca, atât în faţa onorurilor, cât şi a ocărilor, mintea să rămână aceeaşi. Este reazemul răbdării, întrucât „cei blânzi vor moşteni pământul” (Matei 5.5), adică toate pornirile trupului pământesc. Cel blând va rămâne netulburat în necazuri, rugându-se pentru cei care i-au pricinuit necazuri.

Blândeţea şi smerenia sunt flori care răsar din răbdarea necazurilor şi din nădejde. Prin blândeţe ne apropiem de iubire, care stă la capătul final al virtuţilor. Cel blând pricinuieşte linişte atât lui cât şi aproapelui. În inimile celor blânzi Se odihneşte Domnul.

Cel blând pentru Dumnezeu este mai înţelept decât înţelepţii, şi cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici, căci poartă jugul lui Hristos. (Sf. Marcu Ascetul)

Cei blânzi vor moşteni pământul, adică vor stăpâni pământul. Iar cei ce-şi ies din fire întru mânie se vor nimici din pământul lor.

Nemânierea este o dorinţă fără de saţiu de necinstire, după cum în oamenii lăudăroşi este o dorinţă de laudă. Blândeţea este o aşezare nemişcată a sufletului, care rămâne acelaşi şi la necinste, şi la cinste.

Blândeţea e o stâncă înălţată peste marea iuţimii, de care se sfarmă toate valurile ce se izbesc de ea, iar ea singură rămâne neclintită. Blândeţea este stânca de care se sparg toate valurile grele ale vieţii. Prin ea se întăreşte răbdarea, uşa înţelepciunii duhovniceşti.

Blândeţea este ajutătoarea ascultării, îndrumătoarea frăţiei, frâul nebiruinţei, curmarea mâniei, dătătoarea de bucurie, urmarea lui Hristos, însuşire îngerească, lanţuri pentru diavoli şi scut împotriva amărăciunii. În inimile blânde odihneşte Domnul, iar un suflet tulburat este un scaun pentru diavol. (Sf. Ioan Scărarul)

Prin blândeţe se nimiceşte stăpânitorul lumii acesteia. (Sf. Ignatie Teoforul)

(mai mult…)

Anunțuri

Sub raport filocalic, înfrânarea înseamnă nu doar folosirea cu dreaptă socotinţă a celor necesare traiului (mâncare, băutură, odihnă, confort), ci şi oprirea de la săvârşirea faptelor păcătoase, adică lupta cu patimile, pentru a câştiga nepătimirea; biruinţa asupra gândurilor pătimaşe, lucrarea în aşa fel ca pofta naturală să nu se mişte spre patimi.

Sfântul Ioan Scărarul scoate în evidenţă două aspecte majore ale înfrânării: unul sensibil, altul duhovnicesc. Cel înfrânat alungă iubirea cea rea cu iubirea cea bună şi stinge focul trupului prin focul Duhului.

Postul învaţă pe toţi oamenii nu numai înfrânarea de la mâncăruri, ci şi înfrânarea de la iubirea de arginţi şi lăcomie. Postul ne învaţă fuga de orice răutate, postul goneşte ispitele, ne îndreptează spre evlavie, este tovarăş nedespărţit al cumpătării şi izvor al înfrânării. Dacă toţi oamenii ar posti, nimic n-ar mai împiedica domnia păcii în  lume; nu s-ar mai făuri arme, n-ar mai fi judecăti, n-ar mai fi tâlhari în codru, nu ar mai fi clevetitori, înşelăciuni, nici furturi. Dacă postul ar conduce viaţa noastră n-ar mai fi necazuri şi nici tristeţe. (Sf. Vasile cel Mare)

Postul este: spor caselor, mama sănătăţii, povăţuitorul tinereţii, bun tovarăş celor călători şi singur prieten al celor din casă. (Sf. Serafim de Sarov)


Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci lui nu-i trebuie hrană, el este viaţă şi petrecere îngerească. (Sf. Simeon al Tesalonicului)

Lăcomia pântecelui este sămânţa tuturor păcatelor. Dacă Adam nu s-ar fi lăsat biruit de lăcomie, el n-ar fi căzut nici în celelalte. (Sf. Ioan Casian)

(mai mult…)


Începând de astăzi, mă voi apleca cu stăruinţă asupra Filocaliei şi în încercarea de a-i aprofunda cuprinsul cât mai bine, vă voi oferi şi dumneavoastră minunate texte din cuprinsul acesteia spre folos şi întărire duhovnicească. Dar, pentru bun început, o să vă vorbesc în câteva cuvinte despre frumuseţea acestei lucrări binecuvântate şi bineplăcute în faţa lui Dumnezeu. De asemenea, voi vorbi şi despre importanţa acesteia în viaţa creştinului ortodox pe drumul său către desăvârşire, către lumina cea adevărată a mântuirii.

Filocalia” (gr. „iubirea de frumos”) este titlu dat de sfântul Vasile cel Mare şi sfântul Grigorie Teologul unei antologii a scrierilor lui Origen.

Mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea, o colecţie de texte scrisă înainte de secolul al IX-lea de către mari Părinţi ai spiritualităţii ortodoxe răsăritene (se referă la viaţa contemplativă şi ascetică), este adunată şi publicată de sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) şi Macarie din Corint (1731-1805), la Veneţia, în 1872.

Mai apoi, diferite ediţii în alte limbi au apărut – slavonă şi română, în primul rând -, adesea lărgind colecţia iniţială a sfântului Nicodim.

Ediţia slavonă a fost făcută de sfântul Paisie Velicicovski. A circulat mai întâi în manuscrise, apoi a fost tipărită la St-Petersburg, în 1793.

O primă ediţie a Filocaliei româneşti a fost tradusă de ucenicii stareţului Paisie (Velicicovschi) de la Neamţ, şi a circulat în manuscris. În secolul XX, o colecţie „Filocalia” în 12 volume a fost publicată, în traducerea şi cu notele Părintelui Dumitru Stăniloae, începând cu anul 1946 (primul volum).

(mai mult…)


Trebuie să ne învăţăm a chema numele lui Dumnezeu mai mult decât a respira, în toată vremea şi în tot locul şi la tot lucrul. Apostolul zice: ” Rugaţi-vă neîncetat!”, adică ne învaţă să avem aducere-aminte de Dumnezeu în orice vreme, în orice loc şi în timpul oricărui lucru.

Dacă faci ceva, trebuie să ai în minte pe Creatorul lucrurilor; dacă vezi lumina, adu-ţi aminte de Cel ce ţi-a dat-o; dacă vezi cerul, pământul, marea şi tot ce se află într-însa, minunează-te şi proslăveşte pe Cel ce le-a zidit; dacă te îmbraci cu hainele tale, adu-ţi aminte cine ţi le-a dat pe acestea şi multumeşte-I Celui care are grijă de viaţa ta.

Ca să spun pe scurt, orice mişcare să-ţi fie pricină de aducere-aminte şi de proslăvire lui Dumnezeu.

Şi, iată, în acest fel tu te vei ruga neîncetat, iar sufletul tău se va bucura totdeauna de aceasta.

Sursa: Filocalia. Petru Damaschin

Pr. Arsenie Papacioc – despre practicarea rugăciunii inimii

Despre rugăciunea minţii sau a inimii

Rugăciunea pentru aproapele


Dumnezeu nu ne-a zidit spre mânie, ci spre fericire, ca să ne bucurăm de bunătăţile Lui şi să ne arătăm cu mulţumire şi cu recunoştinţă faţă de Binefăcător. Dar negrija noastră în a cunoaşte darurile Sale ne-a adus la trândăvie. Iar aceasta ne-a dat pe mâna uitării, de la care a împărăţit peste noi neştiinţa.

(mai mult…)