Preasfântă Treime, protopărinţii noştri, Adam şi Eva, precum şi noi, urmaşii lor, ne închinăm Ţie şi cu smerenie Te rugăm luminează cugetarea noastră pentru a Te mărturisi pururea, curăţă inima noastră de toată întinăciunea şi sădeşte în ea dragostea pentru Hristos, Fiul Tău, şi pentru aproapele.

Dă-ne putere sa lucrăm poruncile Tale spre mântuirea noastră. Amin.

Aşa se prezintă aceasta frumoasă rugăciune atunci când ea este spusă prin mijlocirea cuvintelor articulate. Dar rugăciunea poate fi spusă şi altfel, prin limbajul semnelor. Nu numai că nu se schimbă nimic, dar, prin limbajul semnelor, rugăciunea este mai intuitivă, mai expresivă, mai emoţionantă.

V-aţi întrebat vreodată cum se roagă surdo-muţii?

Semnele făcute cu mâna, gesturile lor, atât de deosebite faţă de cele ale noastre, iau locul cuvintelor. Nu numai că se pot ruga în acest mod, dar pot şi cânta.

Credeţi ca Dumnezeu nu-i înţelege?

El cunoaşte şi limbajul semnelor aşa cum cunoaşte toate limbile omeneşti şi îngereşti. Surdo-muţii nu-şi pot folosi vocea. Corzile vocale şi-au pierdut elasticitatea şi s-au atrofiat. Dar mâinile! Mâinile spun totul.

Închipuiţi-vă cum spune un copil „Tatăl nostru” prin limbajul semnelor. Închipuiţi-vă gesturile lui ca bătăile unor aripi de înger crescute din suflet. Fără să ne dăm seama, aşa procedam noi toţi atunci când ne facem semnul cinstitei şi de viaţă făcatorei Cruci. Căci trei degete împreunate închipuie tainic Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, Care se află în cer.

Cele două degete strânse în palma mâinii pe Adam şi Eva, care smeriţi, în genunchi şi cu capetele plecate, se închină Sfintei Treimi aici, pe pământ, restabilind legătura dintre firea umană şi cea dumnezeiască. Ducem dreapta la frunte, căci aceasta închipuie cerul, la pântecele, căci acesta închipuie pământul, la umeri căci aceştia închipuie locul şi semnul puterii. Aşa ne-au tălmăcit Sfinţii Părinţi.

Sper ca acest articol să fie o veste bună pentru toţi aceia  care greşit cred că  semnul crucii este idolatrie. Cei care refuză să-şi face semnul crucii, refuză rugăciunea iconică, refuză să folosească acest mijloc minunat de comunicare, dat de Dumnezeu de la începutul lumii.

Acela care refuză să-şi facă semnul crucii, nu este solidar cu  semenul său care, din binecuvântate pricini, nu se poate ruga cu sunete articulate. Este căzut sub stăpânirea diavolului, căci pilduitor  spunea Sfântul Sfinţit Mucenic Ipolit: Atunci le va zice înşelătorul: veniţi să vă punem pecetea (666) pe mâna dreaptă şi pe frunte şi vă voi da oricâte voiţi. Pentru aceasta va pecetlui dreapta omului, ca să nu mai poată face cu mâna semnul cinstitei Cruci şi să fie a lui desăvârşit”.


Rugăciunea nu se spune; rugăciunea se spune, se scrie şi se desenează. Nu numai limba trebuie să se roage, ci şi mâna. Nu numai mâna, ci toate mădularele trupului.

Sursa: Blogul lui Gavril Stiharul