„Strigă-mă şi îţi voi răspunde” (Ier. 33.3).

„Cereţi şi vi se va da vouă; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide” (Mt. 7,7).

Părintele Stăniloae consemna acest lucru şi spunea clar:

„Este mare greşeală că biserica a alunecat în comerţul spiritual cu pomelnice sau cu aceste preţuri ale ctitoriilor, ale pomenirii morţilor sau a tot ce se face, prin care omul este dirijat nu spre rugăciune, ci este dirijat spre un formalism în care el, dacă şi-a făcut datoria şi a plătit, a şi rezolvat problema”.

Trebuie cultivat spiritul creştin în care omul să înţeleagă că nu banii sau lumânările ataşate unui pomelnic îi împlinesc cererea de folos, ci rugăciunile pe care creştinul trebuie să le săvârşească în casa lui şi astfel să ajute şi el la propria zidire spirituală şi la împlinirea cererii.

Spunea şi un sfânt părinte:

„Dacă o mie de îngeri s-ar ruga, mie nu-mi foloseşte la nimic dacă eu personal nu mă rog.

Aşa cum o mie de draci nu pot să-l ducă pe om în ispită dacă el se roagă şi Dumnezeu stă lângă el în rugăciunea lui”.

Este vorba de acel formalism de a citi rugăciunea din obişnuinţă.

Omul îşi face o mică datorie sau un mic ritual care, la urma-urmei, nu se mai cheamă rugăciune, ci ritual religios, aşa cum aprindem tămâie şi tămâiem la mormânt sau aprindem duminica o lumânare…

Sursa: Danion Vasile – Mângâiere şi mustrare. Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova

„Tot cel ce cere, capătă, şi cel ce caută, găseşte” (Lc. 11,10).

„Toate câte le veţi cere prin rugăciune, să credeţi că le veţi primi, şi vi se vor întâmpla vouă” (Mc. 11,24).

Iată o mică istorioară din Pateric, în care un călugăr care citea la Psaltire a auzit deodată o voce care a spus:

„Am să dau buzna peste tine şi am să te strâng de gât, închide Psaltirea.”

Şi el a întrebat: „Dar cine eşti?”

Satana.”

Atunci călugărul, frumos, a lăsat Psaltirea, a pus umărul în uşa şi a început să ţină uşa ca să nu intre Satana la el şi să-l strângă de gât. În clipa în care călugărul s-a simţit atins pe umăr, a strigat cât a putut:

„Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă!”

Şi-n următorul moment s-a auzit glasul lui Hristos: M-ai strigat, te-am ascultat, sunt aici, ce doreşti?”

„Păi, de ce l-ai lăsat până acum să mă chinuiască?”

„De-abia acum M-ai chemat în ajutor…”

Sursa: Pateric

Ne zice despre aceasta Proorocul Isaia: „Popor din Sion, care locuieşti în Ierusalim, nu plânge! El se va milostivi la glasul strigătului tău şi te va auzi curând”. (Is. 30,19).

Şi în alt loc grăieşte astfel prin gura Proorocului Ieremia, plângându-se:

„Din care pricină poporul meu a zis: Noi suntem liberi şi nu ne vom întoarce la tine! Oare mila mea a fost pământ pustiu care să nu vă poată da rodul harului, sau un ţinut care să-şi dea rodul prea târziu?” (Ier. 2,31)

Prin aceasta Dumnezeu vrea să ne dea de înţeles că e gata întotdeauna să ne asculte, dojenind pe aceia care nu se roagă crezând că nu vor fi ascultaţi.

Dacă Dumnezeu ar învoi ca numai o dată pe lună să-i prezentăm cererile noastre, asta încă ar fi o mare binefacere.

Regii acestui pământ ascultă pe supuşii lor de puţine ori pe an, însă Dumnezeu ne primeşte oricând.

Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că Dumnezeu este pururi gata să asculte rugăciunile noastre, şi ne ascultă mai înainte ca noi să fi sfârşit a ne ruga, precum ne-a făgăduit: „Şi înainte de a mă chema pe mine, Eu le şi voi răspunde, şi înainte de a grăi Eu îi voi şi auzi” (Is. 65,24).

„Domnul este aproape de toţi cei ce-l cheamă, de toţi cei ce-L strigă din toată inima. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El şi aude strigătul lor şi-i mântuieşte” (Ps. 144,18).

De aceea Moise, gândindu-se la acest lucru şi bucurându-se, zicea: „Nu este alt popor care să aibă mai aproape pe Zeii lui, cum este Dumnezeul nostru de faţă la toate rugăciunile noastre” (Deut. 4,7). Zeii păgânilor erau surzi la cererile oamenilor, fiindcă erau şi ei nişte făpturi neputincioase. Însă Atotputernicul nostru Dumnezeu aude rugăciunile noastre, e aproape de noi şi e gata să ne împartă toate darurile cerute.

„Doamne, zicea David, aşa am cunoscut că Tu eşti Dumnezeul meu, numai bunătate şi milă, fiindcă ori de câte ori am alergat la Tine, îndată m-ai auzit” (Ps. 55,10).

Cu toţii să preţuim rugăciunea noastră precum şi Dumnezeu o preţuieşte, dăruindu-ne sau ceea ce îi cerem sau ce este mai folositor pentru noi. Şi să luăm bine seama, că de nu folosim rugăciunea, vina e a noastră, pentru că harul de a se ruga e dăruit tuturor:

„Cu mine este rugăciunea! Dumnezeu e viaţa mea căruia îi voi zice, Tu eşti sprijinul meu” (Ps. 41,8-9).

Dumnezeu dă tuturor harul de a se ruga!

Rugându-ne să dobândim cu îmbelşugare ajutor, ca să păzim poruncile dumnezeieşti!

Să stăruim în bine!

Dacă nu ne vom mântui, vina va fi a noastră, deoarece nu ne-am rugat!