Începând de astăzi, mă voi apleca cu stăruinţă asupra Filocaliei şi în încercarea de a-i aprofunda cuprinsul cât mai bine, vă voi oferi şi dumneavoastră minunate texte din cuprinsul acesteia spre folos şi întărire duhovnicească. Dar, pentru bun început, o să vă vorbesc în câteva cuvinte despre frumuseţea acestei lucrări binecuvântate şi bineplăcute în faţa lui Dumnezeu. De asemenea, voi vorbi şi despre importanţa acesteia în viaţa creştinului ortodox pe drumul său către desăvârşire, către lumina cea adevărată a mântuirii.

Filocalia” (gr. „iubirea de frumos”) este titlu dat de sfântul Vasile cel Mare şi sfântul Grigorie Teologul unei antologii a scrierilor lui Origen.

Mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea, o colecţie de texte scrisă înainte de secolul al IX-lea de către mari Părinţi ai spiritualităţii ortodoxe răsăritene (se referă la viaţa contemplativă şi ascetică), este adunată şi publicată de sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) şi Macarie din Corint (1731-1805), la Veneţia, în 1872.

Mai apoi, diferite ediţii în alte limbi au apărut – slavonă şi română, în primul rând -, adesea lărgind colecţia iniţială a sfântului Nicodim.

Ediţia slavonă a fost făcută de sfântul Paisie Velicicovski. A circulat mai întâi în manuscrise, apoi a fost tipărită la St-Petersburg, în 1793.

O primă ediţie a Filocaliei româneşti a fost tradusă de ucenicii stareţului Paisie (Velicicovschi) de la Neamţ, şi a circulat în manuscris. În secolul XX, o colecţie „Filocalia” în 12 volume a fost publicată, în traducerea şi cu notele Părintelui Dumitru Stăniloae, începând cu anul 1946 (primul volum).

Titlul complet al Filocaliei este: Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care ne arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi”.

Ascetica şi mistica filocalică pun în centrul vieţii duhovniceşti curăţirea inimii, prin practicarea „Rugăciunii lui Iisus” şi a virtuţilor.

„Rugăciunea inimii”, care va deveni disciplina centrală a isihasmului, este una din căile privilegiate ale monahilor de a ţine conştiinţa în stare de priveghere, sau trezvie.

Chiar dacă la prima vedere s-ar părea că Filocalia se adresează în primul rând monahilor, trebuie să precizez că în Biserică nu trebuie să existe o separaţie între trăirea creştinismului de către monahi şi trăirea lui de către credincioşi în general. Şi unii, şi alţii au datoria să tindă spre desăvârşire, aşa încât între modul lor de vieţuire există în realitate numai o deosebire graduală, nu de calitate. Prin urmare, scrierile din Filocalie se adresează în general tuturor celor care tind spre desăvârşire.

Desăvârşirea nu se poate realiza decât prin observarea unor reguli precise, nu prin salturi, ci progresiv şi insistent. Sfinţii Părinţi, care au fost maeştrii neîntrecuţi în cunoaşterea sufletului, ne fac cunoscute tocmai regulile pe care trebuie să le urmeze credinciosul pentru a-şi face în aşa fel educaţia, încât să poată preface credinţa sa teoretică în valori practice, trăind tot astfel precum şi crede.

Vreme îndelungată pietatea credincioşilor s-a format prin citirea Sfintei Scripturi, mai ales a Psaltirei, a cărţilor de rugăciuni şi a vieţilor sfinţilor. Odată cu apariţia Filocaliei, pietatea fiecăruia se poate hrăni şi adânci prin citirea şi aprofundarea ei. Filocalia este capabilă să contribuie la formarea adevăratului creştin, o omului duhovnicesc, singurul în stare să ne dea acea lume mai bună pe care o dorim cu toţii.

La ora actuală, Filocalia are căutare nu numai în mediile ortodoxe, dar şi în cele catolice, chiar în cele protestante.

Filocalia este o carte de valoare unică şi centrală în viaţa de veacuri a creştinismului; e comoara spiritualităţii creştine, sedimentată în secole de cugetare şi luptă, de rugă şi experienţă duhovnicească. Ea exprimă întru totul esenţa creştinismului: transfigurarea sau îndumnezeirea omului şi a cosmosului prin har.

Anunțuri