Sub raport filocalic, înfrânarea înseamnă nu doar folosirea cu dreaptă socotinţă a celor necesare traiului (mâncare, băutură, odihnă, confort), ci şi oprirea de la săvârşirea faptelor păcătoase, adică lupta cu patimile, pentru a câştiga nepătimirea; biruinţa asupra gândurilor pătimaşe, lucrarea în aşa fel ca pofta naturală să nu se mişte spre patimi.

Sfântul Ioan Scărarul scoate în evidenţă două aspecte majore ale înfrânării: unul sensibil, altul duhovnicesc. Cel înfrânat alungă iubirea cea rea cu iubirea cea bună şi stinge focul trupului prin focul Duhului.

Postul învaţă pe toţi oamenii nu numai înfrânarea de la mâncăruri, ci şi înfrânarea de la iubirea de arginţi şi lăcomie. Postul ne învaţă fuga de orice răutate, postul goneşte ispitele, ne îndreptează spre evlavie, este tovarăş nedespărţit al cumpătării şi izvor al înfrânării. Dacă toţi oamenii ar posti, nimic n-ar mai împiedica domnia păcii în  lume; nu s-ar mai făuri arme, n-ar mai fi judecăti, n-ar mai fi tâlhari în codru, nu ar mai fi clevetitori, înşelăciuni, nici furturi. Dacă postul ar conduce viaţa noastră n-ar mai fi necazuri şi nici tristeţe. (Sf. Vasile cel Mare)

Postul este: spor caselor, mama sănătăţii, povăţuitorul tinereţii, bun tovarăş celor călători şi singur prieten al celor din casă. (Sf. Serafim de Sarov)


Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci lui nu-i trebuie hrană, el este viaţă şi petrecere îngerească. (Sf. Simeon al Tesalonicului)

Lăcomia pântecelui este sămânţa tuturor păcatelor. Dacă Adam nu s-ar fi lăsat biruit de lăcomie, el n-ar fi căzut nici în celelalte. (Sf. Ioan Casian)

Cea dintâi poruncă dată omului de Dumnezeu în rai a fost pentru post. Întrucât n-am postit, am fost izgoniţi din rai; de aceea vom posti, ca să intrăm din nou în rai. (Sf. Vasile cel Mare)

Postul este o silire a firii, lepădarea de tot ce-ţi îndulceşte gustul, stingerea apriderii trupeşti, nimicirea gândurilor celor viclene, scăparea de visele cele spurcate, curăţia rugăciunii, luminător al sufletelor, paza minţii, pierderea nesimţirii din inimă, uşa umilinţei, suspinarea smerită, zdrobire plină de bucurie, oprirea de la vorbire multă, pricinuitorul nepătimirii, dezlegarea de păcate, uşa raiului şi desfătarea cerească. (Sf. Ioan Scărarul)

Înfrânarea şi umilirea cea din afară a trupului sunt păzitoarele comorilor dumnezeieşti dinlăuntru. (Sf. Maxim Mărturisitorul)

Înfrânarea stă în a nu te lăsa pârât de nici o patimă. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Săturarea pântecelui este mama desfrâului.

Omul este o fiinţă intermediară între lumea materială şi cea spirituală. Prin trup, el e atras de pământ, iar prin suflet el e tras către cer; viaţa este o continuă luptă între cele două atracţii. Prin păcat, care începe de la îmbuibare, cu cât omul devine mai greu cu trupul, e tras mai tare spre pămant, iar prin virtute, care începe cu postul, el devine mai uşor şi e tras mai lesne spre cer. Astfel, el va ajunge până acolo încât, înainte de ieşirea sufletului, atracţia cerului să biruiască pe cea a pământului, ca la Sf. Maria Egipteanca şi Sf. Ioanichie cel Mare, care atunci când se rugau lui Dumnezeu se înălţau cu trupurile la un cot de la pământ şi mergeau pe apă ca pe uscat. (Sf. Ioan Scărarul)

De trebuinţă este să postim, pentru că postul veştejeşte trupul, iar sufletul îl împuterniceşte, îl înnoieşte. Că pe cât omul nostru cel din afară slăbeşte, pe atât cel dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi, precum grăieşte Apostolul. Şi uşurinţa cea de un ceas a necazului ne pregăteşte nouă multă mulţime a slavei celei veşnice, în ceruri. (Sf. Teodor Studitul)

Sursa: Filocalia