Sub raport filocalic, înfrânarea înseamnă nu doar folosirea cu dreaptă socotinţă a celor necesare traiului (mâncare, băutură, odihnă, confort), ci şi oprirea de la săvârşirea faptelor păcătoase, adică lupta cu patimile, pentru a câştiga nepătimirea; biruinţa asupra gândurilor pătimaşe, lucrarea în aşa fel ca pofta naturală să nu se mişte spre patimi.

Sfântul Ioan Scărarul scoate în evidenţă două aspecte majore ale înfrânării: unul sensibil, altul duhovnicesc. Cel înfrânat alungă iubirea cea rea cu iubirea cea bună şi stinge focul trupului prin focul Duhului.

Postul învaţă pe toţi oamenii nu numai înfrânarea de la mâncăruri, ci şi înfrânarea de la iubirea de arginţi şi lăcomie. Postul ne învaţă fuga de orice răutate, postul goneşte ispitele, ne îndreptează spre evlavie, este tovarăş nedespărţit al cumpătării şi izvor al înfrânării. Dacă toţi oamenii ar posti, nimic n-ar mai împiedica domnia păcii în  lume; nu s-ar mai făuri arme, n-ar mai fi judecăti, n-ar mai fi tâlhari în codru, nu ar mai fi clevetitori, înşelăciuni, nici furturi. Dacă postul ar conduce viaţa noastră n-ar mai fi necazuri şi nici tristeţe. (Sf. Vasile cel Mare)

Postul este: spor caselor, mama sănătăţii, povăţuitorul tinereţii, bun tovarăş celor călători şi singur prieten al celor din casă. (Sf. Serafim de Sarov)


Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci lui nu-i trebuie hrană, el este viaţă şi petrecere îngerească. (Sf. Simeon al Tesalonicului)

Lăcomia pântecelui este sămânţa tuturor păcatelor. Dacă Adam nu s-ar fi lăsat biruit de lăcomie, el n-ar fi căzut nici în celelalte. (Sf. Ioan Casian)

(mai mult…)

Anunțuri