Dumnezeu nu ne-a zidit spre mânie, ci spre fericire, ca să ne bucurăm de bunătăţile Lui şi să ne arătăm cu mulţumire şi cu recunoştinţă faţă de Binefăcător. Dar negrija noastră în a cunoaşte darurile Sale ne-a adus la trândăvie. Iar aceasta ne-a dat pe mâna uitării, de la care a împărăţit peste noi neştiinţa.

CELE ŞAPTE FAPTE TRUPEŞTI

Cea dintâi este LINIŞTEA(ISIHIA)-, sau petrecerea neîmpraăştiată, ferită de orice grijă a vieţii, ca astfel omul să poată, prin depărtarea de oameni şi de împrăştieri, să fugă de zgomot şi de cel ce umblă răcnind ca un leu căutând pe cineva să înghită prin întâlnirile şi prin grijile vieţii, şi să aibă o singură grijă, cum să placă lui Dumnezeu, şi să-şi facă sufletul neosândit în ceasul morţii.

A doua este POSTUL cu măsură, sau a mânca o dată pe zi şi a nu se sătura. Mâncarea să fie de un singur fel, din bucate modeste, care se găsesc fără bătaie de cap şi pe care nu le pofteşte sufletul, decât dacă nu este altceva.

A treia este PRIVEGHEREA cu măsură, adică a avea jumătate noapte pentru somn, iar jumătate pentru psalmodie şi rugăciune, pentru suspine şi lacrimi. Aceasta pentru ca prin postul şi privegherea cu măsură trupul să se faca supus sufletului, sănătos şi gata spre tot lucrul bun, iar sufletul să capete bărbăţie şi alinare, ca să vadă şi să facă cele cuvenite.

A patra este PSALMODIA sau RUGĂCIUNEA TRUPEASCĂ, prin psalmi şi îngenuncheri ca să ostenească trupul şi să smerească sufletul, ca să fugă vraşmaşii noştrii draci, şi să se apropie prietenii noştriii îngerii şi să cunoască omul de unde primeşte ajutor, ca nu cumva să se mândrească din neştiinţă, socotind că lucrurile sunt ale sale şi să fie părăsit de Dumnezeu ca să-şi cunoască  neputinţa sa.

A cincea este RUGĂCIUNEA DUHOVNICEASCĂ, făcută cu mintea care se fereşte de orice gând, stând mintea în cele zise şi căzând la Dumnezeu cu frângeri negrăite, cere să se facă numai voia Dumnezeiască întru toate faptele şi cugetările sale neprimind niciun gând sau figură, sau culoare sau lumină, sau peste tot altceva şi ca una ce priveşte numai la Dumnezeu şi vorbeşte numai cu El a ajuns fără formă, fără culoare şi fără figură, căci aceasta este rugăciunea curată, ce se cade să o aibă cel lucrător. Iar celui contemplativ i se cuvin altele mai mari decât acestea.

A şasea este CITIREA CUVINTELOR şi VIEŢILOR PĂRINŢILOR, nedându-şi auzul dogmelor străine sau altor învăţături, mai ales celor eretice. Aceasta pentru a învăţa din Dumnezeieştile Scripturi şi din dreapta socoteală a Părinţilor cum să biruiască patimile şi să dobândească virtuţile; şi ca să se umple mintea lui de cuvintele Duhului Sfânt şi să uite cuvintele şi gândurile necuviincioase de mai înainte, pe care le-a auzit fiind în afară de chilie, şi care prin multă convorbire a rugăciunii şi citirii să ajungă să aibă cugetari bune. De fapt rugăciunea ajutată de citirea în linişte, şi citirea de rugăciunea curată, când cineva ia aminte la cele spuse şi nu citeşte sau cântă în fugă. Altfel nu poate cuprinde cum trebuie înţelesul lor, din pricina întunericului patimilor. Pe lângă aceasta adese ori rătăcim prin închipuirea de sine. Mai ales păţesc aceasta cei ce-şi închipuie că au înţelepciunea acestei lumi, neştiind că avem nevoie de cunoştiinţă prin făptuire, ca să înţelegem acestea. Şi cel ce vrea să înveţe cunoştiinţa lui Dumnezeu nu trebuie să se folosească numai de auzire, pentru că altceva este auzirea şi alceva fapta. Căci precum numai din auzire nu poate ajunge cineva meşteşugar, ci câştigă deprinderea meşteşugului lucrând şi văzând şi multe greşind şi îndreptându-se de cei iscusiţi prin răbdare şi prin tăierea voilor sale şi după vreme îndelungată, aşa şi cunoştiinţa duhovnicească nu se naşte numai din cugetare ci se dă de Dumnezeu după har celor smeriţi la cuget. Ca cel ce citeşte Scripturile pare să le cunoască în parte, nu e de mirare, mai ales dacă e lucrător. Dar unul ca acesta nu are cunoştiinţa lui Dumnezeu, ci trebuie să asculte cuvintele celor ce au cunoştinţa. Deci cei ce au scris au avut adeseori cunoştinţa de Dumnezeu, ca şi prooroci dar el încă nu. Drept aceea şi eu culegând deasemenea din Dumnezeieştile Scripturi, şi neînvrednicindu-mă să aud de la Duhul, am auzit de la cei ce au auzit de la Acela, cum aud unii despre o cetate sau om, de la cei ce le-au văzut pe acestea.

A şaptea este ÎNTREBAREA CELOR EXPERIMENTAŢI, despre orice cuvânt sau faptă ca nu cumva din necercare, sau din plăcerea de sine, închipuindu-şi că ştie cum trebuie, neştiind încă nimic, cum zice Apostolul.

Sursa: Filocalia . Petru Damaschin