Ungerea cu Mir (instituire: Fapte 8, 14-17) este taina în care, prin ungerea cu Mir (sfinţit de patriarhul Bisericii) pe organele de simţ ale trupului şi prin invocarea darului Duhului Sfânt: „Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin”, cel botezat este consfinţit în unirea sa cu Hristos, i se conferă darurile Duhului Sfânt, fiind consacrat pentru o slujire în Biserica vazută.

Mărturisirea de credinţă ortodoxă (1642) face o analogie între venirea Duhului Sfânt asupra apostolilor la Cincizecime, şi conferirea darurilor Duhului celor botezaţi prin Taina mirungerii: „După cum odinioară Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Apostolilor în chip de foc şi a revărsat asupra lor darurile Sale, tot aşa şi acum, când preotul, cu sfântul Mir, unge pe cel botezat, se revarsă asupra lui darurile Sfântului Duh” (Întrebarea CIV). Nicolae Cabasila (Viaţa lui Hristos, III,1-7) găseşte un element comun între hirotonia preoţilor şi ungerea celor botezaţi, deoarece ambele se fac prin invocarea Duhului Sfânt şi prin punerea mâinilor: „Dumnezeiescul har…”.

Taina se dă celor botezaţi prin afundare întreită în apă, în numele Sfintei Taine, după făgăduinţa făcută chiar în Vechiul Testament (Ioil 3,1; Fapte 2,17). Potrivit principiului: fiecare Taină are efectul ei propriu, mirungerea este Taina „comunicării Duhului Sfânt” (Viaţa în Hristos III,1). Dacă prin botez creştinul participă la crucea, moartea şi învierea lui Hristos, prin mirungere el participă la energiile Duhului Sfânt, primind pecetea sfinţeniei harului. Înnoit prin baia botezului, credinciosul devine „creştin” prin ungere (I Ioan 2,20). Mirul este simbolul regenerării, dar şi al darurilor Duhului Sfânt: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos şi ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (II Cor. 1,21-22).

Mirungerea este o condiţie de primire în Biserica Ortodoxă şi la Împărtăşania acesteia, pentru cei ce au primit botezul în sânul şi după ritualul altei Biserici creştine. Potrivit practicii Bisericii vechi, unele confesiuni creştine separă timpul botezului de timpul mirungerii (sacramentul confirmării), pentru motive catehetice şi pedagogice (la o vârstă când copiii sunt conştienţi şi responsabili). În acest caz, confirmarea este făcută de episcopul locului, ceea ce pune în relief foare bine integrarea copilului în Biserica locală, reprezentată de episcop.

La patruzeci de zile după botez, copilul, băiat sau fată, este adus de părinţi împreună cu naşii la biserică pentru ritualul numit „îmbisericire”, care constă în introducerea copilului în altar şi închinarea lui în faţa sfintei Mese. Cu aceasta el sau ea devine, în mod deplin, mădular nou al parohiei respective.

Sursa: Pr. Prof. Ion Bria – „Studii teologice” nr. 3-4/1997, pag. 22-30.