Părintele Rafail Noica afirmă despre pocăință că reprezintă acel act ființial prin care firea animalică a omului se transfigurează în mod desăvârșit în firea lui Dumnezeu. Aceasta, reprezintă călătoria existențială  a omului spre restaurarea chipului său cel dintâi, spre restabilirea asemănării cu Dumnezeu. Chipul îl avem în noi, dar asemănarea cu Dumnezeu o redobândim numai prin pocăinţă, prin lucrarea harului care „poate duce până la totala identitate a omului cu Dumnezeu”[1].

Pocăința este Însuși Dumnezeu, Cel fără de păcat, Care se pocăiește prin smerenia Sa pentru fiecare om în parte, oferind modelul de urmat pe drumul către „asemănarea cu Dumnezeu”. „Dumnezeu se căiește pentru răutățile omului”, căci ,,pocăința adevărată este intrarea omului în căința lui Dumnezeu”[2].

(mai mult…)

Anunțuri