Voi sunteţi lumina lumii; nu poate să se ascundă cetatea în vârful muntelui; nici aprinde cineva făclie şi o pune sub obroc, ci în sfeşnic şi ea luminează tuturor celor din casă.

Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele cele bune şi să-l slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. (Matei 5,14-16)

Mântuitorul le arată ucenicilor Săi în ce chip lumina lor trebuie să lumineze înaintea oamenilor, evitând două extreme: dorinţa de a expune ostentativ această lumină şi încercarea de a o ascunde de ochii oamenilor. El se referă la faptul că o cetate aşezată pe un munte nu poate fi ascunsă privirilor. Adică în ei, ucenicii Săi, era o forţă pe care nu puteau să şi-o ascundă, chiar dacă ar fi vrut. Această forţă se arată de la sine oamenilor şi îi face să o perceapă ca pe o vizibilă afirmare a unui lucru.

Cum am putea ajunge şi noi la aşa ceva, cum am putea răspândi lumina, fie conştient, fie fără să ne dăm seama? Recunoscându-ne puterea, dar şi tăgăduindu-ne-o în acelaşi timp?

Domnul rezolvă această dilemă!

Ne învaţă să devenim luminătorii altora fără a ne atribui niciun merit, punând totul  pe seama lui Dumnezeu, a slavei Sale: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”.

Fie ca puterea noastră să fie puterea iubirii, acea putere care moare în fiecare zi pentru a renaşte în viaţa altuia.

Fie ca slava noastră să fie cea a Cuvântului Tatălui vostru Cel din ceruri, grijile voastre, voinţa voastră să fie una cu voinţa Tatălui, care să v-o absoarbă cu totul.

Bucuria Lui să vă fie suprema bucurie, durerea cea mai mare, aceea de a-L fi îndurerat pe El, supremul efort, efortul de a-I sluji Lui.

Dacă veţi ajunge să faceţi aceasta, veţi lumina într-adevăr înaintea oamenilor ca o stea într-o noapte întunecoasă. Veţi fi cei care îi veţi purta lumina, veţi fi răsfrângerea dumnezeieştilor Sale raze. Dând uitării fericirea voastră, veţi dobândi putere nemaîntâlnită. Oamenii se vor minuna de puterea voastră, după cum şi voi înşivă nu veţi conteni a vă minuna, pentru că puterea voastră va fi cea a smereniei, a sufletelor care se răstignesc pe sine, puterea iubirii.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne îndeamnă stăruitor pe toţi, indiferent de vârstă, de vremuri şi de orice alta situaţie:

Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”!

Sursa:

[1] Sfânta Scriptură. Ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2001

[2] Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. Editura Sophia, 2008