Suntem creştini, iar Biserica ne învaţă să facem milostenie.

Din ce avem noi, e bine să împărţim şi celor nevoiaşi.

Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12,42). Celui care dă ceva din puţinul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogăţii. Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deşi nu i-a mai rămas nici un ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei. În felul acesta, ea şi-a dat toată averea. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Ne vedem puşi în încurcătură însă atunci când vine vorba de cerşetori.

E bine să dăruim bani cerşetorilor?

Adunaţi în jurul bisericilor şi mănăstirilor, în zonele cu trafic intens, la metrou, în pasaje sau pieţe, cerşetorii zilelor noastre se deosebesc de cei de odinioară prin numărul mare şi printr-o atitudine [mai mult sau mai puţin] agresivă. Îi observăm zilnic, în drum spre serviciu sau în trecerile prin oraş, aşezaţi în acelaşi loc, îngânând aceleaşi vorbe cu care să inspire milă oamenilor, unii mai agasanţi, alţii mai tăcuţi, unii mulţumiţi de ceea ce primesc de la trecători, alţii aruncând, ostentativ, darul.

O parte dintre cei care-şi fac veacul la porţile bisericilor sunt infirmi. La locul în care cer zilnic sunt aduşi de cineva sănătos. E o tactică de a inspira şi mai mult mila oamenilor, practicată, din păcate, intens în ultimii 20 de ani.

Altă categorie de cerşetori e cea a romilor, indiferent că sunt adulţi sau copii. Aceştia sunt cei mai zgomotoşi şi mai insistenţi. Cu greu scapă cineva de ei până nu lasă un ban.

O altă parte a cerşetorimii e formată din persoane, tinere sau mai în vârstă, bune de muncă, sănătoase, dar care preferă să stea cu mâna întinsă, decât să muncească cinstit pentru a-şi câştiga existenţa. Şi ei, şi cerşetorii romi sunt dintre aceia despre care spuneam mai sus că îşi manifestă făţiş nemulţumirea faţă de darul primit: aruncă mâncarea, pentru că vor bani, sau te apostrofează că le-ai dat prea puţin.

În fine, ultima categorie şi cea mai restrânsă e cea a bătrânilor nevoiaşi. Tăcuţi, cu privirile triste, aşezaţi pe câte o bancă, aceştia nu imploră strident mila oamenilor. Sunt liniştiţi, iar trecătorilor care le lasă un ban sau un pachet de mâncare le mulţumesc de zeci de ori.

„Cei care sunt cu adevărat săraci nu au pretenţii, nu pun preţuri”

Morala creştină spune că trebuie să-ţi ajuţi aproapele şi că din puţinul tău trebuie să dai şi celui nevoiaş. Iar binele, indiferent către cine e făcut, e plăcut lui Dumnezeu şi-ar trebui făcut din toată inima, fără să-i suspectăm şi să-i judecăm pe cei către care ne îndreptăm.

„Din păcate, foarte puţini oameni dintre cei care cer sunt oneşti. Dar, din punct de vedere creştin, binele făcut rămâne bine înaintea lui Dumnezeu. Noi nu avem dreptul să-i judecăm pe cei de lângă noi. Dacă unii dintre aceşti cerşetori profită, păcatul este al lor, însă cei care fac binele vor avea plata celor cu inimă bună, a celor care se gândesc la aproapele, la omul căzut pe cale. Oamenii trebuie să ştie însă că cei care sunt cu adevărat săraci nu au pretenţii, nu pun preţuri, nu cer niciodată sume„, ne-a explicat părintele Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Sursa: Otilia Bălinişteanu – Cui facem milostenie? (Ziarul Lumina)

Recomand spre citire: Sfântul Ioan Gură de Aur – Milostenia (Problemele vieţii)