Biserica Ortodoxă se roagă zilnic pentru „Pacea de sus, pentru Pacea a toată lumea”. Primele şi ultimele pagini din Sfânta Evanghelie vorbesc despre Pace. Mântuitorul Hristos a fost vestit de prooroci ca „Domn al Păcii”, al unei „Păci fără hotar”. La naşterea Sa, îngerii au cântat „…pe pământ Pace…”, iar după Înviere şi înainte de Înălţarea Sa la Tatăl cel Ceresc, El ne-a lăsat „Pace tuturor”, „Pacea mea dau vouă” şi ne-a făgăduit că este cu noi până la sfârşitul veacurilor.

A venit deci pe pământ Domnul Păcii, ne-a adus o Pace fără sfârşit şi se află permanent în mijlocul nostru făcător de Pace.

De ce dar nu este pace în lume? De ce lumea, ca şi cum nu ar avea-o, o caută, o doreşte, suspină după Pace?

Lumea păgână dinainte de Hristos, romanii îndeosebi, aveau această vorbă despre Pace: „Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”. Şi vorba aceasta a rămas valabilă până în zilele noastre, când popoarele îşi justifică teribila înarmare, pregătindu-se de război, „pentru apărarea păcii” sau „pentru intimidarea adversarului”.

Cum să faci Pace fabricând unelte de război? Cum să te faci sănătos dacă iei otrăvuri care te îmbolnăvesc?

Sfânta Evanghelie ne spune că celor ce cred în numele lui Hristos le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan.1,12), şi în altă parte se spune:

„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9).


Deci lucrul este simplu: „Făcătorii de Pace” sunt fiii lui Dumnezeu, adică cei ce cred în El.

Sfântul Apostol Pavel ne spune apoi, că Pacea nu se află oriunde, că este o lucrare dumnezeiască, un rod al Duhului Sfânt în lume, în sufletele oamenilor: „Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea…” (Galateni 5,22).

Se înţelege că acolo unde este prezent Duhul Sfânt, cresc şi roadele Sale. Dar noi ştim că prin Sfântul Botez şi Mirungere tot creştinul devine sălaş al Duhului Sfânt şi implicit al rodului Sfântului Duh, al Păcii.

Dar oare este Pace în sufletul omului de astăzi?

Toată lumea ştie că nu este! Omul de astăzi este neurastenizat (slăbit; cu nervii slăbiţi), chinuit, tulburat, nu are pace lăuntrică. Caută pacea pretutindeni şi nu o găseşte. Şi nu o găseşte pentru că o caută unde nu este. O caută în goana după bani, în plăceri, în onoruri. Dar bogăţiile, onorurile, plăcerile păcătoase şi cele asemenea lor, nu sunt roade ale Duhului Sfânt, ci ale duhului acestui veac, ale duhului tulburării. Şi dacă nu este pace în sufletele oamenilor, nu este pace nici afară, între oameni.

Biserica noastră Ortodoxă se roagă zi şi noapte pentru pacea a toată lumea; lumea ţine congrese, vorbeşte, scrie, „luptă” pentru „apărarea Păcii” şi totuşi nu numai că nu este pace în lume, ci dimpotrivă lumea este ameninţată de un război apocaliptic.

Biserica se roagă pentru pace, dar biserica este ea însăşi dezbinată şi dezbinarea este cel mai evident semn al lipsei de pace. Şi dacă nu o are, cum să o dea şi lumii?

Un preot călătorea odată cu trenul. Un domn ce se afla în compartiment cu el îl întrebă oarecum ironic: „Al cui eşti, părinte, al lui Andrei”? Preotul nu dă nici un răspuns. Domnul însă insistă din nou cu întrebarea: „Dar al cui eşti, părinte, al lui Gherontie”? Preotul tace mai departe. Vădit indispus de tăcerea preotului, domnul întreabă insistent: „Dar spune odată, părinte, al cui eşti”? Şi preotul îi răspunde apăsat: „Al lui Hristos, domnule”!

Omenirea luptă pentru pace, luptă pentru apărarea păcii, se ţin congrese, se vorbeşte, se scrie pentru pace. Toate acestea sunt bune, dar ele nu aduc nici o fărâmă de pace în lume, pentru că sunt întemeiate pe o logică greşită. Este un lucru elementar, ştiut de toată lumea: la temelia unui rău, unei boli, unei dezordini, se află nişte cauze care produc răul sau boala. Dacă aceste cauze sunt înlăturate, răul dispare de la sine. Romanii spuneau: „înlătură cauza şi dispare efectul”! Aşa este şi cu Pacea.

Ura, neînţelegerile, tulburarea care izgonesc Pacea sunt rodul păcatului; şi lumea în loc să combată cauzele care nimicesc pacea, se afundă şi mai adânc în păcat şi în stricăciune.

Biserica se roagă neîncetat pentru Pace, ceea ce însemnează că pacea o face altcineva de la care o cere; de aceea şi zice: „Pentru pacea de sus”, arătând că izvorul păcii nu este pe pământ, ci în cer la Dumnezeu. Şi lumea, în loc să alerge la Izvorul păcii, se leapădă de Dumnezeu, nesocoteşte rânduielile lui Dumnezeu şi cultivă ateismul şi ura dintre oameni.

Să fim consecvenţi! Dacă vrem cu adevărat Pace pe pământ, atunci să o căutăm acolo unde este, să alergăm la Izvorul Păcii. Nu „lupta pentru apărarea păcii” ca să ajungi la linişte cu ajutorul tulburării, ci luptă împotriva relelor care strică pacea.

Duhul lui Dumnezeu se află şi astăzi în lume, pentru că este pretutindenea şi toate le plineşte, dar nu rodeşte Pacea din pricina sterpiciunii omeneşti. Să ne recunoaştem smeriţi greşelile şi înstrăinarea de Dumnezeu, pentru că toate relele care bântuie lumea de astăzi de aici vin, că lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu.

La sărbătoarea Înălţării Domnului, Biserica se roagă:

” Nu ne lăsa sărmani, Doamne; să vină Duhul Tău, aducând Pace în lume” (Litie).

Să ne întoarcem la Dumnezeu cu pocăinţă şi cu rugăciune: „Doamne, să vină Duhul Tău şi să aducă Pacea în lume”! Şi Pacea va veni fără întârziere.

Adevărul Domnului rămâne în veac! „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Pace fără Hristos şi fără lucrarea Duhului Sfânt nu este posibilă. Pe altă cale? Zadarnice sunt toate ostenelile pentru pace, căci pace nu va fi. Şi se va întâmpla cu noi cuvintele proorocului:

Pace, Pace şi va veni pierea! Ceea ce să nu fie!

Sursa: Ierom. Petroniu Tănase – Chemarea Sfintei Ortodoxii