O, om! ce mari răspunderi ai, de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai, de pilda ce la alţii dai,
căci ea, mereu, spre iad sau rai
pe mulţi o să-i îndrume.

Ai spus un cântec, viersul tău, rămâne după tine,
îndemn spre bine sau spre rău, spre curăţire sau desfrâu,
lăsând în inimi rodul său,
de har sau de ruşine.

Fii ortodox, cu grijă fii, cu teamă

căci pentru toate, neîndoios, la urmă vei da seamă!

Ce grijă trebuie să pui, în viaţa ta, în toată,
căci gândul care-l scrii sau spui, s-a dus…
în veci nu-l mai aduni, şi vei culege roada lui,
ori viu, ori mort, odată.

Arăţi o cale, calea ta,în urma ta nu piere,
e calea bună sau e rea, va prăbuşi sau va-nălţa,
vor merge suflete pe ea,
spre cer sau spre durere.

Ai spus o vorbă, vorba ta, mergând din gură-n gură,
va-nveseli sau va-ntrista, va curăţi sau va-ntina,
rodind sămânţa pusă-n ea,
de dragoste sau ură.

Trăieşti o viaţă… viaţa ta, e una, numai una,
oricum ar fi tu nu uita, cum ţi-o trăieşti vei câştiga,
ori fericire pe vecie,
ori chin pe totdeauna.

Scrii un cuvânt… cuvântul scris e-un leac sau e otravă,
tu vei muri dar tot ce-ai scris, rămâne-n urmă drum deschis,
spre moarte sau spre paradis, spre-ocară sau spre slavă.

O om! Ce mari răspunderi ai, tu vei pleca din lume,
dar ce ai spus prin scris sau grai, sau laşi prin pilda care-o dai,
pe mulţi; pe mulţi spre iad sau rai,
mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita…! Fii ortodox, cu grijă fii, cu teamă,
să laşi în urmă un folos,
un semn, un gând, un drum frumos,
căci pentru toate, neîndoios, la urmă vei da seamă.

de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul