Calea care duce la smerenie

Mândria nu-i un semn al belşugului în virtute, cãci, precum multe fructe înclinã crengile pomului la pãmânt, tot aşa prisosul virtuţii creeazã un sentiment smerit. (Sf. Nil Ascetul)


Sunt plin de mândrie si de iubire de sine!

Toate faptele mele dovedesc urmãtorul lucru: ori de câte ori gãsesc în mine ceva bun, doresc sã-l scot la ivealã, ca sã mã proslãvesc în faţa altora sau sã mã îndulcesc în lãuntrul meu. Deşi, în afarã, arãt o oarecare smerenie, totuşi în sinea mea îmi pun toate faptele pe seama propriilor mele puteri şi mã socot, faţã de ceilalţi, cel mai bun sau, cel puţin, nu mai rãu decât ei. Dacã vãd la mine un neajuns, caut sã mi-l îndreptãţesc, sã-l acopãr cu o aparentã necesitate sau nevinovãţie.

Mã supãr pe cei care nu mã respectã şi îi socotesc nişte nepricepuţi, care nu ştiu sã preţuiascã oamenii. Mã laud cu binefacerile mele, cârtesc şi mã bucur de nenorocirile vrãjmaşilor mei, iar înfrângerile suferite în lucrãrile începute de mine mã necãjesc. Şi, chiar atunci când îmi dau silinţa sã fac ceva bun, am în vedere ori lauda, ori folosul meu trupesc, ori mângâierea ce vine din partea lumii.

Într-un cuvânt, eu cioplesc mereu în mine însumi un idol propriu, în faţa cãruia sãvârşesc o neîntreruptã slujbã, cãutând în toate faptele mele fie o plãcere pentru simţuri, fie o hranã pentru patimile şi poftele mele iubitoare de desfãtãri.

Deci… nu-L iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste pentru aproapele, nu cred în nimic din cele ce ţin de religie şi sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Din toate cele înşirate pânã aici, vãd cã sunt mândru, neînfrânat, lipsit de credinţã, neiubitor de Dumnezeu şi urâtor de aproapele.

Ar putea fi o stare mai pãcãtoasã decât aceasta?

Starea duhurilor întunericului e mai bunã decât a mea, cãci dracii, chiar dacã nu-L iubesc pe Dumnezeu, îl urãsc pe om, trãiesc şi se hrãnesc cu mândrie, cel puţin, însã, cred şi se cutremurã. Dar eu? Poate exista oare o soartã mai grea decât cea care mã aşteaptã? Şi pentru care alte pricini hotarârea judecãţii va fi asprã, dacã nu pentru o astfel de viaţã dezordonatã şi nechibzuitã, pe care o trãiesc eu însumi?!

„Doamne, ce păcate grozave se ascund în mine, păcate pe care nici nu le bănuiam până acum!”

Sursa: Pelerinul Rus. Editura Sophia. Editia a II-a