Am aflat despre Moise Etiopianul [Arapul], cel care era preavestit între Părinţii din Schit*, că înainte de a se face monah era slujitor la un om însemnat. Şi, din pricina răului său nărav şi a firii sale, sângeroase şi sălbatice, stăpânul l-a alungat. Iar el a plecat, s-a făcut tâlhar şi, pentru puterea lui covârşitoare, a devenit căpetenia celorlalţi tâlhari.

Între faptele lui de tâlhărie se pomeneşte şi aceasta:

Unui oarecare păstor îi pusese gând rău, pentru că, odată, pe când se ducea noaptea să tâlhărească, i-a stat în cale cu câinii turmei. Vrând să-l omoare, căuta cu sârg să afle pe unde îşi paşte oile. De îndată ce a aflat că se gaseşte dincolo de Nil, fiind atunci fluviul revărsat şi albia lui lărgită până la o milă, Moise s-a dezbrăcat de cămaşa pe care o purta, punând-o pe cap şi, apucând cuţitul în dinţi, s-a aruncat în apă şi a trecut-o înot.

Păstorul, văzându-l de departe înotând, a fugit şi s-a ascuns. Iar Moise, neprinzându-l pe păstor, şi-a întors nebunia către turmă; a junghiat patru berbeci, dintre cei mai zdraveni, i-a legat unul în spatele celuilalt şi a trecut Nilul înot înapoi. Ajungând într-un loc descoperit, a jupuit berbecii, a aprins foc şi a mancat carnea cea mai gustoasă.

Pieile le-a schimbat pe vin şi a băut ca la optsprezece italice (aprox. 0,53 litri) de vin de Saida (oraş egiptean). Apoi s-a îndepărtat cale de cincizeci de mile, până la locul unde îşi avea sălaşul tâlhăresc.

După mai multă vreme, omul acesta, străpungându-se la inimă din pricina unei întâmplări oarecare şi dispreţuidu-şi viaţa de mai-nainte, a îmbrăţişat petrecerea călugărească. Şi luând chilie în Schit, a arătat nevoinţă desăvârşită.

Mai mult, se spune că pe la începutul lepădării sale de lume, dupa ce îşi luase chilia, au venit peste el patru tâlhari, necunoscând că este chiar Moise. Acela i-a prins, i-a legat, i-a pus pe umeri ca pe un sac plin cu paie şi i-a dus în biserică, înaintea fraţilor, zicând: ” Iată, m-am trezit cu aceştia tăbărând asupra mea. Pentru că nu mi se mai îngăduie să vatăm pe cineva, ce porunciţi pentru dânşii?” Fraţii i-au dezlegat şi i-au slobozit. Tâlharii, însă, cunoscându-l pe Moise şi văzându-i pocăinţa, n-au mai vrut să se întoarcă la viaţa de odinioară, ci s-au lepădat şi ei [de lume], după pilda lui, şi au ajuns monahi preaiscusiţi.

O astfel de nevoinţă a aratat Moise. Iar împotriva diavolilor s-a luptat atât de aprig, urmând toată rânduiala vieţuirii celei aspre, încât a ajuns să se numere împreună cu cei mai mari şi mai de seamă Părinţi şi să fie preot. Şi aşa, strălucind cu mai mari daruri ale Duhului [Sfânt], s-a săvârşit lăsând şi şaptezeci de ucenici.

Sfântul Moise Etiopianul este prăznuit pe 28 August, iar moaştele sale ( sec 4) se află la Mănăstirea Romanilor din Deşertul Nitria – Egipt ( Waadi Natrun, zona Patericului Egiptean).

*Schit: era una dintre cele trei pustii ale Egiptului (alături de Chilii şi Nitria) locuite de nevoitori creştini. Tradus în alte locuri „Sketis”, cuvântul desemna la origine mai degrabă un spaţiu geografic de la care şi-a împrumutat numele şi forma de organizare monastică denumită „Schit” (şi astăzi, în Sfântul Munte, schitul este o comunitate de obşti mici adunate fiecare în jurul unui Bătrân, de obicei având şi o biserică centrală, Kyriakon, în care toţi fraţii se adună duminica sau la praznice). Când vorbesc, deci, despre Schit, Părinţii se referă la comunitatea din pustia cu acelaşi nume.

Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască vreodată, chiar dacă a păcătuit mult, ci cu pocăinţă să aibă nădejde în mântuire!

“Înfrânare neasemănată, stare de toată noaptea, priveghere neadormită, minte strălucitoare de frumuseţea cea dumnezeiască, ai avut fericite Moise. Pentru aceasta ai primit darul tămăduirilor, a tămădui patimile cele prea cumplite. Pentru care te rugăm pe tine, părinte, cere tuturor mare milă“. (Minei pe August, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1894, p. 298.)

Sursa: Apoftegma Sfântului Paladie

Everghetions, vol.1. Ediţia bilingvă. Sfânta Mănăstire Vatoped. Muntele Athos