Între chipurile de mame cinstite de Biserica Ortodoxă, locul cel mai de seamă îl ocupă însăşi Maica Domnului Iisus Hristos, mijlocitoarea noastră pe lângă Fiul ei şi sprijinul tuturor mamelor care îi cer ajutorul.

De numele ei se leagă alte personaje biblice cinstite de Biserică drept mame alese: maica sa, Sfânta Ana, verişoara sa, Elisabeta, precum şi femeile mironosiţe.

Chipuri de mame sfinte se regăsesc şi în casele unor Sfinţi Părinţi ai Bisericii, pe tronul Imperiului Bizantin sau în cetele sfinţilor ce au primit moarte mucenicească pentru credinţa lor.

Sfântul Maxim Mărturisitorul o numeşte pe Fecioara Maria, mama pruncului Iisus, „aleasă înainte de toţi vecii, prin planul cel negrăit al lui Dumnezeu, templul Duhului Sfânt, izvorul Apei celei Vii, raiul Pomului Vieţii, via înverzită din care S-a ivit Strugurele Nemuririi, râul Apei celei Vii, arca în care a fost cuprins Cel Necuprins, vasul de aur care a primit Mana Nemuririi, toiagul cel neroditor care a odrăslit Spicul Vieţii, floarea Fecioriei cea plină de mireasma harului, crinul Frumuseţii dumnezeieşti, Fecioara şi Maica din care S-a născut Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii, grânarul mântuirii noastre mai înalt decât toate puterile cerului“.

„Harul naşte pe Doamna“

„Protoevanghelia lui Iacob“ este o scriere apocrifă din care Sfinţi Părinţi ca Grigorie al Neocezareei, Atanasie al Alexandriei, Grigorie de Nyssa, Dionisie Areopagitul sau Maxim Mărturisitorul extrag anumite elemente cu privire la viaţa Maicii Domnului. Sfântul Maxim Mărturisitorul preia tradiţia conform căreia fericita Ana a plecat la templu şi s-a rugat Ziditorului a toate să-i dea rodul naşterii pentru ca la rândul său ea să-I închine darul primit de la El. Îngerul lui Dumnezeu a venit la Ana şi i-a vestit: „Dumnezeu a auzit rugăciunea ta şi vei naşte pe vestitoarea bucuriei, şi vei pune numele ei Maria, căci prin ea se va face mântuirea întregii lumi“.

Din scrierile Sfântului Ioan Damaschin reiese că „Harul – căci aşa se tălmăceşte numele Ana – naşte pe Doamna – căci aceasta înseamnă numele Maria – şi în adevăr, fiind Maica Creatorului, a ajuns Doamna tuturor făpturilor“.

La 25 iulie se pomeneşte Adormirea Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare Maria. După naşterea Maicii Domnului şi încredinţarea ei la templu la vârsta de trei ani, şi-a petrecut restul vieţii în post, rugăciune şi faceri de bine, trecând la Domnul la vârsta de 69 de ani. Tradiţia Bisericii spune că ambii părinţi ai Maicii Domnului trecuseră la cele veşnice pe când ea era încă în templu, la vârsta de 11 ani.

„Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău“

Pe Elisabeta, Evanghelistul Luca o prezintă drept descendentă a lui Aaron, soţia preotului Zaharia, stearpă şi înaintată în zile. Îngerul Gavriil se arată lui Zaharia şi-i vesteşte: „Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare, şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt“. Iar după şase luni, îngerul Gavriil a adus Maicii Domnului Buna Vestire: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă“. La aceste cuvinte, Fecioara Maria se aşează întru totul sub ascultarea planului divin al mântuirii: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“.

După ce a primit vestea cea bună a Naşterii Domnului, Fecioara Maria a plecat către verişoara sa, Elisabeta, care a întâmpinat-o cu bucurie: „Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul“. Acestor cuvinte, Fecioara Maria le-a răspuns cu unul dintre cele mai frumoase imnuri păstrate în Sfânta Scriptură: „Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac“. Timp de trei luni, Maria a rămas în casa Elisabetei, după care s-a întors la casa sa.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Elisabeta pe Maica Domnului „o imita prin podoaba purtării sale“, iar „după moartea fericiţilor părinţi ai Sfintei Fecioare, ea vedea în Elisabeta pe mama sa“. „De aceea, când a primit vestirea lui Gavriil, de îndată s-a grăbit să meargă să o salute şi să-i dezvăluie cuvintele ce i-au fost spuse din partea lui Dumnezeu. Şi cu dragoste dumnezeiască şi a sa proprie a rămas împreună cu ea trei luni, cum spune Sfântul Evanghelist“. În ieslea din Betleem, acelaşi Sfânt Părinte o aşază, alături de Maica Domnului, şi pe Elisabeta: „În ceasul naşterii Domnului, vrednica maică a lui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul, Elisabeta, nu lipsea nici ea, căci în fuga ei cu copilul nu sosise încă în munte. Dar cum fusese proorociţa şi martora zămislirii Sfintei Fecioare, tot astfel a fost şi păzitoare slăvită a casei şi martora oculară, iar mai apoi martora şi vestitoarea naşterii Fecioarei. Şi era plină de bucurie şi privea naşterea negrăită ca pe un praznic minunat“. Iar „după naşterea negrăită şi mai adâncă decât cunoştinţa din Maica fără prihană şi preafericită, Maica nestricată nu s-a mai despărţit vreodată de milostivul ei Fiu şi Împărat“.

„Faceţi tot ce vă va spune El!“

La prima minune săvârşită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileei, Fecioara Maria propovăduieşte pe Însuşi Fiul său: „Faceţi tot ce vă va spune El!“. După minune, spune Maxim Mărturisitorul, „Preasfânta Fecioară şi Maica Domnului a rămas nedespărţită de Domnul ei milostiv şi de Fiul ei dorit. Oriunde mergea Acesta, ea Îl însoţea şi socotea drept mântuirea şi lumina ochilor şi sufletului ei faptul de a-I urma şi a-I asculta cuvintele“.

Episodul cutremurător al Patimilor Domnului o găseşte pe Maica Sa alături de El, tânguindu-se: „A urmat Lui încă de la începutul prinderii şi până la isprăvirea Patimii. A văzut totul şi a auzit cuvintele Sale. De aceea, cele mai multe din cuvintele rostite atunci şi din faptele săvârşite înainte şi după răstignire, Fericita şi Preabinecuvântata le-a povestit Apostolilor şi celorlalţi ucenici“.

Comentând textul evanghelistului Ioan – „Femeie, iată fiul tău. Apoi a spus ucenicului său: Iată mama ta“ -, Sfântul Maxim Mărturisitorul explică: „Maicii Sale fecioare îi dă în dar din nou un fiu feciorelnic, pe care l-a dat în locul Său, nu ca să Se lepede El Însuşi de grija Maicii Sale preacurate – să nu fie! -, ci ca să o mângâie pe Maica Sa cu o mângâiere văzută“. Grija Mântuitorului faţă de Fecioara Maria s-a manifestat încă din timpul propovăduirii Sale. Atunci când „o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt!“, Mântuitorul confirmă: „Aşa este“.

Duminica a treia după Învierea Domnului a fost închinată de Biserică femeilor mironosiţe. Dintre acestea, Maria era mama tânărului Iacov şi a lui Iosi, iar Salomeea era mama apostolilor Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedei. Femeile mironosiţe au venit la mormântul Mântuitorului Hristos cu miruri şi servesc drept modele de credinţă pentru toate femeile creştine.

Trei împărătese sfinte la începutul, jumătatea şi sfârşitul Imperiului Bizantin

La 21 mai este pomenită Sfânta Împărăteasă Elena, numită de Biserică, alături de fiul ei, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, „întocmai cu Apostolii“. Istoricul Eusebiu de Cezareea, biograful împăratului Constantin (306-337), notează că „sub influenţa ei, Constantin a devenit un slujitor atât de devotat lui Dumnezeu, încât ai fi crezut că a fost din copilărie un discipol al Mântuitorului“. Sfintei Elena i se datorează aflarea Sfintei Cruci pe Dealul Golgota, precum şi ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult la locul răstignirii şi Învierii Domnului, la peştera Naşterii Domnului din Betleem, pe Muntele Măslinilor, în Cipru şi în Occident.

Cinci secole mai târziu a domnit Sfânta Împărăteasă Teodora, sprijinitoarea ortodoxiei, prăznuită la 11 februarie. Aceasta a fost soţia împăratului bizantin Teofil şi mama împăratului Mihail al III-lea. Pe când împăratul iconoclast Teofil se afla pe patul de moarte, Teodora a reuşit să-l convingă să cinstească sfintele icoane, dându-şi obştescul sfârşit în legea lui Dumnezeu. În timpul regenţei datorate de vârsta fragedă a fiului ei Mihail, împărăteasa Teodora a mijlocit restabilirea cultului icoanelor în imperiu. Triumful ortodoxiei din anul 843 se datorează înţelepciunii acestei împărătese. Împreună cu fiica ei, Pulheria, Teodora a îmbrăcat haina monahală, intrând în mănăstirea Gastrion, unde şi-a dat obştescul sfârşit la 11 februarie 867.

După alte şase secole, în ceata sfinţilor s-a adăugat Sfânta Cuvioasă Ipomoni, mama ultimului împărat bizantin, Constantin XI Dragases (1448-1453), pomenită la 13 martie. Augusta Elena Paleologhina, soţia împăratului Manuel al II-lea, s-a retras la mănăstirea Kira-Marta, unde a primit numele Ipomoni, care în limba greacă înseamnă „răbdare“. Deşi fusese împărăteasă, a vieţuit în obştea mânăstirii, primind deopotrivă toate ascultările rânduite, cu smerenie, şi a întemeiat un aşezământ pentru bătrâni numit „Casa celor deznădăjduiţi“.

Chipuri de mame sfinte născătoare ale unor mari Părinţi ai Bisericii

Prăznuită de Biserică la 30 mai, Sfânta Macrina cea Bătrână a fost soţia Sfântului Vasile, mama Sfântului Vasile cel Bătrân, soacra Sfintei Emilia şi bunică a patru sfinţi: Vasile cel Mare (1 ianuarie), Petru al Sevastei (9 ianuarie), Grigorie de Nyssa (10 ianuarie) şi Macrina cea Tânără (19 iulie). Convertirea ei la creştinism se leagă de activitatea Sfântului Grigorie Taumaturgul, primul episcop al Neocezareei Pontului, în secolul al III-lea. În timpul persecuţiei lui Diocleţian, a trăit în pribegie alături de soţul ei. După încheierea prigoanei, s-au întors în comunitate, unde au fost cinstiţi ca mărturisitori. Tezaurul cel mai de preţ lăsat urmaşilor este credinţa creştină, care a dat naştere celei mai mari familii de sfinţi.

Sfânta Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, pomenită la 8 mai, era nora Sfintei Macrina cea Bătrână şi fiică a unui martir al Bisericii. Ea şi-a crescut cei zece copii în rânduiala creştină, patru dintre aceştia amintiţi mai sus fiind canonizaţi. Împreună cu fiica sa, Macrina cea Tânără, a pus bazele unei mănăstiri pentru femei în Pont, pe malul râului Iris. Când şi-a dat obştescul sfârşit, avea alături pe doi dintre copiii săi – Macrina, cea mai mare, şi Petru, mezinul – înălţând o frumoasă rugăciune prin care i-a afierosit lui Dumnezeu: „Ţie, Doamne, Îţi dăruiesc aceste roade ale pântecelui meu: primul fruct, pârga, este fiica mea mai mare, iar dijma este fiul meu mai mic. Să fie aceasta o jertfă bine primită la Tine şi fă ca să se pogoare harul Tău peste aceştia“.

La 5 august, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul. Soţia lui Grigorie, un magistrat păgân, a reuşit să-l convertească la creştinism, acesta ajungând episcop al oraşului Nazianz timp de 45 de ani. Biserica prăznuieşte trei sfinţi, roade ale pântecelui său: Sfântul Grigorie Teologul (25 ianuarie), Sfânta Gorgonia (23 februarie) şi Sfântul Chesarie (9 martie). Cuvinte despre viaţa Sfintei Nona ne-au rămas din scrierile Sfântului Grigorie Teologul: „Într-un trup de femeie ea avea un suflet mai bărbătesc decât al celor mai bravi bărbaţi. Nu se ocupa de cele lumeşti şi materialiceşti decât în măsura în care acestea puteau să fie spre înălţarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri şi toaletele femeieşti, ea nu avea decât o singură grijă: să facă mai strălucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul său; şi nu socotea nici un fel de nobleţe lumească, decât numai aceea că, prin credinţa lucrătoare prin fapte, omul cunoaşte că vine de la Dumnezeu şi la Dumnezeu merge. Ostenindu-şi trupul cu posturi şi rugăciuni de noapte, ea spunea mai târziu copiilor ei că ar fi voit adeseori să se vândă pe sine şi pe copiii ei ca să dea cele de trebuinţă celor săraci“.

„Ah, ce femei au creştinii!“

Sfântul Ioan Gură de Aur, în cuvântul „Către o femeie rămasă de tânără văduvă“, aminteşte admiraţia de care se bucura mama sa, Antuza, în ochii renumitului retor Libaniu: „Mi-amintesc că odinioară, pe când eram tânăr, dascălul meu de retorică – şi era un păgân până în măduva oaselor – a lă-udat în faţa multora pe mama. După cum îi era obiceiul, a întrebat pe cei de lângă el cine sunt. Unul i-a spus că sunt fiul unei văduve. M-a întrebat apoi ce vârstă are mama şi de când e văduvă. Când i-am spus că are patruzeci de ani şi că sunt douăzeci de ani de când a pierdut pe tatăl meu, s-a minunat şi a strigat cu glas mare uitându-se la cei de faţă: «Ah, ce femei au creştinii!»“.

La 20 decembrie 2009, prin hotărârea Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, în cadrul Mitropoliei de Veria, Naussa şi Campania din Grecia s-a săvârşit slujba de canonizare a întregii familii a Sfântului Grigorie Palama. Astfel, în cetele sfinţilor, alături de fericitele maici ale Părinţilor Bisericii amintite până acum, se adaugă sfânta Kallony, mama Sfântului Grigorie Palama, cu data de prăznuire la 14 noiembrie.

Mame sfinte în calendarul ortodox

În ziua de 1 februarie sunt înscrise în calendarul ortodox Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas, care au pătimit moarte martirică în timpul persecuţiei lui Septimiu Sever, la 7 martie 203. Perpetua era mama unui copil sugar, iar sclava sa, Felicitas, însărcinată în momentul arestării sale, a născut o fetiţă cu puţin înaintea execuţiei.

La 30 martie este pomenită Sfânta Euvula, maica Sfântului Pantelimon. Deşi soţul său era senator păgân, ea îmbrăţişase tainic credinţa în Hristos şi şi-a crescut copilul în dragostea lui Dumnezeu, trecând la cele veşnice pe când Pantelimon era copil.

Sfânta Solomonia, mama celor şapte mucenici Macabei, este prăznuită la 1 august. Revolta fraţilor Macabei faţă de stăpânirea seleucidă a regelui Antioh IV Epifanes asupra iudeilor a dus la martirizarea acestora chiar sub ochii mamei lor. Solomonia, văzându-şi fiii aruncaţi în foc, a primit şi ea pătimirea de bunăvoie, aruncându-se în para focului şi primind moarte mucenicească.

La 1 septembrie pomenim pe Sfânta Cuvioasă Marta, mama Cuviosului Simeon Stâlpnicul.

Sfânta Muceniţă Sofia, mama fecioarelor Pistis, Elpis şi Agapis, este cinstită în ziua de 17 septembrie. Sofia, care în traducere din limba greacă înseamnă „înţelepciune“, le-a botezat pe fetele sale cu numele celor trei virtuţi teologice: Pistis, care se tâlcuieşte „Credinţă“, Elpis, adică „Nădejde“, şi Agapis, care înseamnă „Dragoste“. Pentru credinţa lor, cele trei fecioare au pătimit moarte martirică în anul 137, iar Sofia a fost lăsată în viaţă, suferind „martiriul inimii“. A fost îngropată de creştini alături de fiicele sale şi s-a învrednicit de cununa mucenicească, deşi nu a suferit cu trupul, dar cu inima mult a pătimit pentru credinţa sa întru Hristos.

Pe 20 septembrie este pomenită Sfânta Muceniţă Teopista, soţia mucenicului Eustatie şi mama lui Agapie şi Teopist. Această familie s-a botezat în chip minunat, prin arătare dumnezeiască, iar Tatiana a primit numele creştin Teopista. Cu toţii au primit moarte mucenicească în timpul împăratului Adrian, pentru că au refuzat să jertfească idolilor.

O altă mamă martiră a Bisericii este Sfânta Muceniţă Neonilla, care a fost martirizată alături de soţul ei şi de cei şapte copii. Cu toţii sunt pome-niţi la 28 octombrie.

Sursa: Ziarul Lumina