În primele secole creştine, imediat ce apărea o învăţătură greşită, Sfinţii Părinţi se auto-sesizau (aşa cum zicem noi astăzi) şi se punea în mişcare o adevărată oaste de învăţători, care combăteau punct cu punct ereziile şi arătau lumii adevărul, spre învăţare şi întărire în credinţă.

Oare astăzi chiar nu mai avem părinţi sfinţi şi zeloşi, care să se auto-sesizeze şi să pornească o vastă campanie de combatere a tot mai numeroaselor sminteli apărute şi chiar consolidate în jurul nostru?

Şi de ce, până la urmă,să nu se ajungă chiar la un nou sinod ecumenic, sau măcar panortodox, spre a fi toată Biserica într-un consens?

Să fi fost atât de amăgiţi de falsul ecumenism?

De ce ierarhii noştri, în spirit ecumenic, se roagă împreună cu „pocăiţii” şi „papistaşii” (ceea ce e bine), dar nu îi fac atenţi asupra învăţăturilor lor rătăcite (ceea ce e rău)? Ca să nu îi supere?

Nu cumva diavolul îşi bagă coada în Biserică sub chipul duhului iubirii?


E bine „să ne iubim unii pe alţii”, dar „să stăm bine, să stăm cu frică şi (mai ales) să luăm aminte”. Să stăm cu frica de a nu ne altera credinţa spunând că unele învăţături nu sunt chiar aşa de greşite sau de primejdioase.

Să luăm pilda de la Sfinţii Părinţi din vechime, care porneau războiul anti-eretic la cea mai mică greşeală sau rătăcire, dacă vedeau că aceasta tindea să reziste în timp. La noi astfel de greşeli se răspândesc demult şi pe scară largă. Cum e posibil să-i laşi pe „pocăiţi” să-şi facă lăcaş de cult chiar în coasta bisericii ortodoxe din localitate, pe motive de „ecumenism” şi de „nedescriminare religioasă”?

Sunt de acord cu ecumenismul, să nu credeţi că nu, dar nu cred că păşim pe calea pe care ar trebui să ne aflăm. Şi eu iubesc creştineşte pe fraţii noştri „pocăiţi”, dar încă şi mai mult îi iubesc pe fraţii noştri ortodocşi, şi mi se rupe inima când văd că unii părăsesc Biserica Ortodoxa, biserica cea drept-credincioasă şi se îndreaptă spre „pocăire” către diverse culte protestante. Oare aceştia nu se „pocăiesc” din neştiinţă sau pentru avantaje materiale? În Biserica Ortodoxă nu avem oare pocăinţa spre mântuire, pe care ei o caută?

Fraţi ortodocşi, luaţi aminte să nu vă părăsiţi credinţa strămoşească cea dreaptă în care v-aţi născut! De ce nu faceţi voi prozelitism între protestanţi, să îi atrageţi voi pe ei sau să îi întoarceţi la Ortodoxie? A cui este vina?

Să avem grijă şi să luăm aminte ca nu cumva, în numele „libertăţii de exprimare a cultelor” şi al „nedescriminării religioase”, să avem o Biserică Ortodoxă din ce în ce mai goală şi mai mică!…