Dacă n-am avea credinţă
Spre Altare să ne poarte,
Am fi nişte viermi ce-am merge
Pe-ntuneric pân-la moarte!

Rătăciţilor, acelor, care-n lume spun mereu
Cum că lumea-i o-ntâmplare şi că n-are Dumnezeu,
Aţinându-le cărarea, „întrebare” azi le fac:
De ce grâul, pâinea lumii, nu-l culegem din copac?
De ce pomii de pe lume n-au drept roade pietre grele
Şi cu-asemeni roade, ramii, nu se-nalţă pân-la stele?
De ce soarele, în loc de milostiva lui lumină,
Nu revarsă întuneric pe smintita noastră tină?
Şi de ce de mii de veacuri, firea-ntreagă cu-ale sale,
Ascultând aceiaşi lege, merge-n veci pe aceiaşi cale?…
N-au să ştie rătăciţii, şi de-aceia le spun eu:
Stau deasupra tuturora „vrerile lui Dumnezeu!”…[…]

Sursa: Vasile Militaru, Divina zidire (Editura Lumină din Lumină, Bucureşti 2002)