Bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu faţă de om este nespus de mare. Bunătatea lui Dumnezeu ne îmbrăţişează pe fiecare dintre noi, oricât am fi de curaţi sau murdari. Iar milostivirea lui Dumnezeu se revarsă asupra tuturor, răi sau buni.

Şi ca să mă credeţi pe cuvânt că aşa este, vă voi povesti o întâmplare adevărată petrecută cu mulţi, mulţi ani în urmă, că de ar trebui să îi număraţi pe toţi, repede aţi obosi.

Era în părţile Africii un vameş ce se numea Petru. Acest Petru era cunoscut în tot oraşul ca un om atât de zgârcit, încât nu numai că nu dădea nimic celor nevoiaşi, dar te puteai alege de la el şi cu o bătaie.

La bisericile lui Dumnezeu nu mergea,

Iar la moarte deloc nu cugeta.

În bogăţie, trăia doar pentru sine

De nu-l lăsa inima să facă vreun bine.

Aşa se face că adunându-se odată săracii pe uliţele oraşului, au început a-i vorbi de bine pe toţi bogaţii oraşului care se milostivesc spre ei şi a-i vorbi de rău pe toţi bogaţii care îşi întorc faţa de la ei cu nepăsare.

– Eu am primit de la Ioan argintarul haină veche, dar bună, zise unul dintre ei. Ba, încă şi o coajă de pâine caldă am primit de la fiul lui cel mic. De la Petru Vameşul însă nimic n-am primit, în afară de câteva cuvinte urâte. Dar acestea nu ţin de foame.

– Ioan argintarul e om bun. Să îi dea Dumnezeu sănătate şi bucuria omului milostiv cât o trăi el pe acest pământ! Cât despre Petru, e zgârcit foc, zise altul.

– Văd că nici tu, nici eu nu am primit ceva de la Petru Vameşul, dar oare este cineva dintre noi care să fi fost miluit de acest om?

– Eu nu, nici eu, nimeni nu a luat ceva de la el, se auziră în cor glasurile săracilor.

– Şi nimeni nu va lua vreodată. Aşa om hain, mai rar vezi.

Atunci, unul dintre ei, cugetând la cuvintele lor răutăcioase şi nesuferind a auzi om vorbit de rău, s-a ridicat şi a spus:

– Eu pun pariu că pot să îl fac pe omul de care vorbiţi să îmi dea ceva ca milostenie.

– Ehei, să o vedem noi şi pe asta, spuse ei.

– Aşteptaţi-mă aici şi veţi vedea cu ochii voştri, spuse săracul îndrăzneţ, pornind la drum.

O luă atunci printre alei, direct spre casa vameşului. Ajuns în faţa porţii casei lui, săracul căuta un loc ferit şi aştepta. Aştepta un prilej bun pentru a împlini gândul său. Ştia că dacă va intra în curtea lui, Petru se va mânia şi îl va alunga cu mâna goală.

Nu trecu mult şi iată că la poartă se ivi un catâr, încărcat cu pâine rumenită. Un slujitor ducea grăbit catârul de funie, iar pe lângă animal, mergea cu fală bogatul Petru. Pe faţa lui se putea citi supărare şi mânie, deoarece întârziase cu pâinea la masa dregătorului.

Atunci o zbughi din loc şi săracul, fugind după Petru. Începu atunci a plânge şi a se vâita săracul de ţi se rupea inima de el. Dar Petru nici nu îl lua în seama. Atunci săracul începu şi mai stăruitor a ruga pe Petru pentru puţină milostenie. Dacă văzu Petru că nu mai scapă de el, începu a-l alunga cu vorbe de ocară. Dar săracul nu se tulbura, ci se ţinea de el mai cu sârg. Atunci, mâniindu-se rău Petru, se porni cu lovituri asupra săracului, dar acesta se feri cu dibăcie. De la mică distanţă, acesta începu din nou a-i cere milostenie. Nemaiştiind ce să facă, Petru căuta o piatră pentru a-l învăţa minte pe săracul neruşinat. Dar negăsind Petru o piatră, apucă brusc o pâine şi-l lovi pe sărac drept în faţă.

Bucuros de dar, săracul nu luă în seamă nici gestul bădăran a lui Petru, nici durerea din obraz. Apucând pâinea, săracul mergea voios spre tovarăşii săi de suferinţă, spunându-le că a primit pâinea din înseşi mâinile lui Petru. Şi lăuda săracul pe Dumnezeu în faţa lor că Petru este milostiv.

Iar bunul Dumnezeu, Cel ce nu voieşte moartea păcătosului, ci se îngrijeşte de mântuirea tuturor, aşa cum ştie El mai bine, îi descoperi lui Petru o taină mare. După două zile, Petru s-a îmbolnăvit, fiind gata-gata să moară. Atunci a văzut o vedenie în care el se afla cercetat şi judecat, pus în faţa unei balanţe, pe de o parte stând nişte negrii întunecaţi la chip şi răi, iar pe de altă parte stând nişte bărbaţi luminoşi şi foarte frumoşi la faţă.

Atunci bărbaţii cei întunecaţi au apucat cu grăbire toate faptele cele rele pe care Petru vameşul le făcuse din copilărie şi în toată viaţa sa, punându-le în balanţă. Bărbaţii cei buni stăteau nedumiriţi şi înfricoşaţi căci nimic bun nu găseau în viaţa acestuia ca să pună pe cealaltă parte a cumpenei.

– Aşadar, noi n-avem nimic aici? a întrebat unul dintre îngeri.

– Cu adevărat nu avem nimic. Nici o faptă bună, doar o pâine dată lui Hristos acum două zile. Însă şi această pâine, fără de voie a dat-o.

– Hai să o punem.

Şi punând pâinea aceea de cealaltă parte a balanţei, îndată a tras milostivirea lui Dumnezeu acea pâine în jos, încât covârşea toate faptele cele rele. Văzând aceasta, bărbaţii cei frumoşi la chip s-au bucurat, iar apoi i-au spus lui Petru:

– Mergi, sărace Petru, şi mai adaugă fapte bune la pâinea aceasta, ca să nu te ia pe tine dracii cei răi şi să te ducă la munca cea veşnică.

Deci, venindu-şi în sine Petru şi cugetând la viaţa sa, şi-a dat seama că adevărată este vedenia aceasta. Că încă şi faptele cele rele din copilăria lui le văzuse, pe care acum el le uitase. Şi gândea Petru minunându-se “Dacă o pâine, pe care am aruncat-o în faţa săracului, atât de mult m-a ajutat pe mine, că nu m-au luat pe mine diavolii, oare ce va da Dumnezeu oamenilor care cu blândeţe şi cu inimă bună se milostivesc spre cei neajutorati?”.

Astfel s-a făcut Petru Vameşul nu doar milostiv, ci preamilostiv cu toţi cei care cereau ceva de la el. Şi a început el a-şi îndrepta viaţa, împlinind poruncile lui Dumnezeu şi nelipsit fiind de la Casa lui Dumnezeu, adică Biserica. Şi aşa, cu râvnă şi răbdare, a ajuns la sfârşitul vieţii să fie slăvit de Dumnezeu în rândul sfinţilor. Petru Vameşul a devenit astfel Sfântul Petru Vameşul, fiind sărbătorit în Biserica Ortodoxă în fiecare an, pe 22 septembrie.

Sfântul Serafim de Sarov / Преподобный Серафим Саровский. Dacă nu știți viața Sf. Serafim o puteți citi aici.

Despre adevărata pocăinţă şi despre milostivirea lui Dumnezeu

Milostenia – Sfântul Ioan Gură de Aur