După ce vom începe călătoria postului şi vom vedea că postul este hrană, tărie şi lumină pentru suflet, după ce  vom vedea că rugăciunea susţine postul şi aduce har şi putere, ca să întregim fapta postului trebuie să înţelegem că răbdarea este cea care ne apropie de sărbătoarea Învierii, pentru că, dacă vom duce postul acesta în răbdare, în întelegere şi în pace, ne vom împărtăşi de bucuria Învierii Mântuitorului Hristos.

Ce este răbdarea?

Este acea înţelepciune şi putere lăuntrică, prin care omul nu se clinteşte cu nimic de la cele ce vin asupra lui şi valurile ispitelor sau neajunsurile devin fireşti, omul înfruntându-le cu ajutorul harului şi al dragostei lui Dumnezeu.

Dacă am vrea să măsurăm virtutea răbdării, cu ce am putea să o facem?

Cu nimic din cele ce există în viaţa aceasta; am putea să o măsurăm doar cu viaţa însăşi. Răbdarea este virtutea care trebuie să ne însoţească până la capătul vieţii noastre. De aceea ea este legată mai ales de suferinţă, pentru că în suferinţă îşi probează creştinul răbdarea sa.

Sfântul Apostol Iacob, atunci când vrea să le dovedească creştinilor că nu se pot mântui cu o credinţă nelucrătoare, le spune: „Aţi auzit de răbdarea lui Iov şi faptele lui le-aţi cunoscut, că mult milostiv este Domnul şi îndurător”, dar îndurarea Lui este peste toţi cei ce rabdă cele ce vin în viaţa aceasta şi numai cel ce va răbda până la sfârşit acela se va mântui.

La ce ne-ar folosi nouă acest început al postului, dacă de mâine ne-am plictisi şi am zice că nu mai putem posti?

E prea greu, e prea abrupt suişul acesta! Oare cui i-am jertfit aceste zile? Cine s-ar bucura că noi am abandona această suire a sufletului nostru? Sigur, poate noi ne-am îndulci vremelnic, dar l-am bucura prin această dulceaţă pe vraşmaşul care pândeşte sufletul nostru.

Răbdarea trebuie să fie permanent ca o pavăză înaintea noastră. Omul răbdător nu se întristează, când este jignit nu ripostează, când este asuprit şi nedreptăţit nu se răzbună, când este în suferinţă nu cârteşte, când este în foame nu blestemă, când este însetat se roagă, când este în mare durere îşi rabdă crucea durerii.

Aşadar, răbdarea este cu adevărat virtutea care întăreşte toate slăbiciunile noastre şi de aceea Sfinţii Părinţi ne-au lăsat tălmăciri despre răbdare nu închipuite, ci din viaţa unor trăitori.

A venit la un schit un om cuprins de un duh necurat; stând mai mult timp la schit nu a reuşit să scape de această suferinţă. Un părinte mai în vârstă privind cum omul se chinuieşte a gândit să-i facă rugăciuni stăruitoare; şi s-a rugat toată noaptea şi îl însemnă cu semnul crucii pe acel om chinuit de demon. Dar văzând atâta stăruinţă la acest părinte, demonul se ardea de atâta rugăciune şi i-a spus părintelui: „Vrei să mă scoţi din omul acesta, dar să ştii că la tine voi veni şi peste tine voi năvăli.” I-a zis: „Vino, te primesc cu bucurie”; a venit la acel parinte şi omul s-a făcut sănătos şi s-a întors la casa sa. A început să-l chinuiască pe acel părinte, dar fără a putea să-l vatăme.

Părintele ducea o viaţă aspră; nu mânca decât 12 seminţe de finic într-o zi, se ruga şi vărsa lacrimi şi nu îi păsa de suferinţa adusă de demon. Şi-a adus aminte părintele acela de Sfântul Pavel; că şi el a fost chinuit de un demon ca să nu se mândrească, cum el însuşi mărturişeşte: „Datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz ca să nu mă trufesc cu înălţimea descoperirilor. L-am rugat pe Dumnezeu să-l depărteze de la mine dar nu a voit. Ci mi-a spus Dumnezeu că puterea Sa se desăvârşeşte prin slăbiciune”. Cugetând aceasta, acel părinte nu înceta să se roage şi nu simţea prea mare durere când demonul îl chinuia, pentru că rugăciunile îi alinau suferinţele.

Demonul nu a putut să ramână mai mult de 12 ani în acel părinte şi s-a pregătit să fugă, dar părintele l-a întrebat: „De ce pleci de la mine?”, şi i-a spus acel demon: „O călugare, cine te mai poate birui pe tine? Să te pedepsească Dumnezeu că numai El te va birui”. Şi aşa a plecat acel demon pentru că părintele a avut răbdare.

Oare cu ce putere l-a biruit Domnul?

Nu cu altceva decât cu dragostea Sa. Aceasta este puterea luminii care-i îmbracă cu bucurie pe cei ce rabdă până la sfârşit.

Ca să înţelegem că răbdarea este legată de dragoste, de chibzuinţă şi de dreapta socoteală, v-aş istorisi despre un tânăr care era sluga la un om bogat.

Era tare ascultător şi îi făcea treburile cum se cuvenea. Dar i-a venit gând să plece la mănăstire; bogatul căuta să-l înduplece ca să nu se ducă de lângă el şi totuşi tânarul s-a dus. Stând acolo, între fraţi, el îşi aducea mereu aminte de unde plecase. Sufletul său era împărţit şi nu a putut să-şi ducă până la capăt jugul călugăriei.

După mai multa vreme se întoarce la fostul său stăpân să-i ceară acestuia sfaturi. Şi s-a întors o dată şi încă o dată, dar a venit şi a treia oară şi nu şi-a mai putut ascunde dorinţa sa pentru care venise şi în primele două rânduri.

Atunci i-a spus: „Iată, ştiu că ţi-a plăcut cum te-am slujit şi nu îţi ascund că m-aş întoarce şi mai bine ţi-aş sluji. Ba încă auzisem, când eram slugă la tine, că vrei să-mi dai pe fiica ta de soţie. Primeşte-mă ca să-ţi slujesc acum mai bine”.

Dar acel om bogat, care se înţelepţise, i-a spus: „Dacă credinţa ta către Dumnezeu ai călcat-o şi Lui nu mai vrei să-i slujeşti, cum vei fi tu credincios faţă de mine?”.

Ca un bici l-a lovit acest cuvânt al fostului său stăpân, s-a ruşinat şi s-a întors în mănăstire, s-a căit şi a învăţat ce înseamnă răbdarea, pentru că răbdarea nu înseamnă căutare din loc în loc, ci statornicie în făgăduinţa lui Dumnezeu.

Fie dar, ca Bunul Dumnezeu să ne cerceteze zi de zi şi, trimiţându-ne în ajutor sfinţii îngeri, să primească milostivirile Maicii Sale, care neîncetat se roagă pentru noi!

Bunul Dumnezeu să fie mereu darnic cu noi, să ne întărească cu harul Său ca toţi să călătorim în zilele postului ce vor urma şi în zilele vieţii noastre întru lumină, înţelepciune, pace, dragoste şi bucurie, încununat de răbdare, care este semnul ataşamentului nostru faţă de Dumnezeu şi al credinţei şi nădejdii noastre nezdruncinate!

Sfântul Ioan Gură de Aur despre Virtutea răbdării