Omul are două aripi: harul şi libertatea.

Rugăciunea este singura ce ne poate înalţa la cunoşterea lui Dumnezeu.

Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.

Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi.

Nu se ascunde adevărul credinţei de dragul păcii.

Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi.

Hristos este simplu cu cei simpli şi învăţat cu cei învăţaţi.

Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.

Făcâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită.

În Sine, Dumnezeu este Gândire necunoscută, Cuvânt negrăit şi Viaţă necuprinsă.

Când mintea se întinează, se pătează împreună cu ea şi activitatea omului

Răul este abaterea de la locul lor a lucrărilor sădite de Dumnezeu în fire.

Slava deşartă e alungată de făptuirea într-ascuns; iar mândria, de voinţa de-a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprăvile.

Întrucât este iubire, Dumnezeirea se mişcă; iar întrucât este iubită, mişcă spre sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste.

Iubirea duce la cunoaştere.

Căutarea fără patimă duce la adevăr.

Smerita cugetare este rugăciune neîntreruptă.

Adevărata cunoaştere poartă în ea pecetea dragostei.

Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.

În Hristos, locuieşte după fiinţă toată plinătatea Dumnezeirii.

Sursa: Sf. Maxim Marturisitorul