„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea. Şi voi ştiţi că El S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat întru El nu este. Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut nici nu L-a cunoscut. Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.“ (I Ioan 3, 1-8)


Nimic din ceea ce facem noi nu facem spre meritul nostru

Ideal ar fi să nu păcătuim, dar puterea fiecăruia numai Dumnezeu o cunoaşte.

Sfântul Ioan, Apostolul iubirii, a vorbit mult împotriva păcătuirii, pentru că păcatul este opusul iubirii. El încolţeşte chiar şi în cele mai bune fapte ale noastre. Dacă păcatul este atât de subtil încât se furişează şi în faptele noastre bune, aceasta să ne fie spre învăţare, că nimic din ceea ce facem noi nu facem spre meritul nostru. Cea mai eficientă armă împotriva acestei aparenţe a binelui, împotriva păcatului înfăşurat în haina dreptăţii, este smerenia, ca recunoaştere a omeneştii neputinţe şi cerere a dumnezeiescului ajutor.

Avva Sisoe din „pateric“, la moartea sa, văzând pe îngeri că îl luau la cer, încă se mai ruga de ei să-l mai lase, că nici nu a apucat să se pocăiască. Mai bine să uităm faptele noastre bune şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să Şi le amintească la vremea cuvenită.

Ce să facem noi?

Apostolul de astăzi, expunând răutatea din păcătuire, ne îndeamnă să fim atenţi la fiecare gest, cuvânt şi faptă, pentru că în ele se poate ascunde păcatul, răul. Păcatul nu rămâne izolat, ci se amestecă în toate motivaţiile şi acţiunile noastre. Mântuitorul S-a întrupat, a venit în lume pentru ca prin lumină să descopere răutatea, ca prin iubire să şteargă ura şi prin dăruire să alunge viclenia. În Hristos, ne spune Apostolul, nu este păcat, pentru că intenţia venirii Sale este îndreptată către bine, iar dorinţa coborârii sale este jertfa.

Sursa: Ziarul Lumina