Un creştin pios, care-l iubea mult pe Sf. Spiridon dar la fel de mult şi adevarul, spunea aceasta: s-a dus la mormântul Sfântului la 12 decembrie, ziua prăznuirii sale, pentru a-l întâlni, ca atunci când era viu şi pentru a-şi arăta veneraţia sa pentru omul lui Dumnezeu. „Pe când mă apropiam deja şi mă pregăteam să mă concentrez asupra a ceea ce voi face, am simţit o asemenea mângâiere dumnezeiască, care m-a învaluit şi m-a pătruns în inima mea, că am intrat realmente în extaz, grabnic fiind purtat prin frumuseţile Cerului. Uitând de toate cele pamânteşti, chiar de trupul meu, am rămas mut şi nemişcat. N-am vorbit nimănui şi, întocmai ca în tinereţe, n-am simţit nici foame nici sete toată ziua, ci m-am cuminecat întreaga zi numai cu Trupul şi Sângele Domnului.”

Acelaşi om, venind iaraşi la Trimitunda în ziua Sf. Spiridon, pe când se afla îngenuncheat, îmbrăţişând sicriul cu trupul (neputrezit) al Sfântului, inima sa fu umplută de lumină şi sufletul său inundat de bucurie, o bucurie ce-i făcea simţit gustul bunurilor cereşti care-i aşteaptă pe Sfinţi (pregustarea Raiului). A alergat grabnic la piaţă pentru a cumpăra oarece, inclusiv haine pentru săraci şi pentru localnici, căci se făcuse iarnă şi frigul venise cu putere. Şi, după ce împlini această dispoziţie a inimii sale, se grăbi să se întoarcă spre ţara lui, unde-l chemaseră treburi grabnice. Dar, dintr-o dată, norii se-ntunecară, vestind că o ploaie cu adevărat diluviană avea sa cuprindă pamântul.

Acest om se afla aşadar la grea răscruce, putea oare merge mai departe în călătoria lui câtă vreme astfel de vreme câinoasă se anunţa? Se întări însă în nădejde: vându ceea ce cumpărase, achiziţionând nişte vite de povară şi trase la biserica Sfântului. Aici, se prosternă iaraşi la racla cu moaştele Sfântului, ca şi cum acesta ar fi fost încă viu şi-l ruga să fie tovarăş de călătorie cu el şi să oprească ploaia, atunci când ea ar deveni prea furioasă. Încheindu-şi rugăciunea, ieşi din cetatea Trimitundei. Sfântul Spiridon fu cu el pe toată durata călătoriei şi nu doar în chip nevăzut ci, asemeni unui tovarăş de călătorie – precum îl şi rugase – văzut, împreună-calator cu el! Vântul sufla teribil iar norii se zbuciumau cu putere dar ploaia… ploaia părea suspendată, atârnată cu apa ei sub nori: am putea spune că puterea Sfântului reţinea ploaia, o împiedica în revărsarea ei.

Când omul a ajuns acasă, Sfântul dispăru îndată. Inima călătorului fu din nou iluminată de o lumină negrăita şi umplută de bucurie – ca şi cum Sfântul Spiridon s-ar fi atins de inima lui şi i-ar fi dăruit propria bucurie şi fericire. Sfântul se făcuse, aşadar, iarăşi nevăzut o dată cu intrarea călătorului în casă, când şi ploaia începu a cădea, ţinând grozăvia ei mai bine de trei zile. De astă dată Spiridon l-a ridicat din greutăţile călătoriei, dar în alte dăţi multe din greutăţile vieţii i le-a purtat Sfântul.

Era iarăşi praznicul sărbătorii Sfântului, dar de astă dată omul nu reuşi s-ajungă la mormântul acestuia ca să-l cinstească, precum avea obiceiul s-o facă în fiecare an. Şi aceasta-l umplea de tristeţe. Îl ruga aşadar pe Sfânt să nu-l lipsească de dragostea lui şi să-i dăruiască bucuria acelei zile, deplină. Şi ce s-a întâmplat? Nici nu terminase rugăciunea sa, că se simţi în Biserica Sfântului, tocmai în Trimitunda. În acelaşi timp, simţi prezenţa reală a Sfântului Spiridon, lumina şi dulceaţa ce vin de sus îl învăluiră şi-l umplură deopotrivă, părându-i-se că Sfântul intra laolaltă cu el în locaş, rămânând prezent pe tot parcursul sfintei slujbe. Apoi el binecuvântă pe credincioşii participanţi şi plecă.

Sursă: Fragment din cartea: “Sfântul Spiridon Taumaturgul” – Sf. Simeon Metafrastul, Editura Agnos 2007

Minunile sale toate au fost şi sunt la înalţimea virtuţilor sale. Să rugăm pe Dumnezeu ca şi noi să dobândim unele din virtuţile sale! Nu spun toate, căci aproape este de nerealizat aceasta. Cu ajutorul său, urmându-i până la a le dobândi, noi înşine vom pregusta din cele din care Sfântul desăvârşit se hrăneşte, prin Harul şi Dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia cu Tatăl şi Duhul Sfânt i se cuvin toată Slava, Cinstea şi mărirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.