Ce inseamna cuvantul “Aghiasma” (Aiasma)?

Αγιασμα (-ατος, το)

  1. Apa care a fost sfinţită / binecuvântată de Biserică prin slujba numită αγιασμος.
  2. La plural, τα Αγιασματα : lucrurile / obiectele sfinţite, adică toate cele ce au fost consacrate şi binecuvântate de Biserică, cum ar fi Sfânta Împărtăşanie, apa sfinţită, pâinea sfinţită etc.

Scriptura spune „că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă” (II Petru, 3, 5).

Tot cu ajutorul apei „şi prin apă”, care e şi materia Tainei botezului, Dumnezeu a creat din nou lumea, care s-a regenerat, s-a născut de sus, din nou, „din apă şi din Duh” (Ioan, 3, 3, 5). Aşadar apa, ca element fundamental al Creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Lucrarea aceasta se face în primul rând prin apa Botezului, şi apoi prin aghiazmă.


De cate feluri e Aghiasma in intelesul ei de slujba?

De doua feluri: mare si mica. Cea mica se mai numeste in popor si sfestanie, care inseamna luminare, sau slujba luminilor, pentru ca la inceput se intelegea prin ea Aghiasma cea mare, care se savarseste la Boboteaza, sarbatoare numita si ziua luminilor sau a luminarii, deoarece atunci se botezau catehumenii.

Cand se savarseste Sfintirea cea mica a apei?

In biserica, de regula la fiecare zi intai a lunii, iar in case, oricand cer credinciosii, mai ales in zilele de miercuri si vineri dimineata. Cand preotii, potrivit hotararilor Sf. Sinod merg sa boteze casele credinciosilor, acestia sunt datori sa-i primeasca pe preoti cu bucurie si cu dragoste, deoarece preotii aduc binecuvantarea si ajutorul lui Dumnezeu asupra casei si a familiei lor, prin apa sfintita cu care-i stropesc.

Care sunt roadele si folosul acestei slujbe?

«Stiut sa fie ca prea bun obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case, Sfintirea apei la toate zilele dintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asisderea si in casele mirenilor si toate ale lor. Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia Sfintirii si rugaciunea marturisesc.

Ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc si se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si indreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului si indestulare; bolile goneste si da sanatate trupeasca si sufleteasca. Si mai in scurt sa zicem: toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta dar, datori sunteti si voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri ca sa o primeasca pe ea cu credinta, spre marele folos al lor»562 (Molitfelnicul, Povatuirea din fruntea slujbei Aghiazmei mici, ed. 1984, p. 167).

Dar Sfintirea cea mare a apei cand se face?

La Boboteaza, atat in ajun, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele crestinilor, cantand troparul Botezului: «In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne…», cat si in insasi ziua Bobotezei, dupa Sfanta Liturghie, rand se sfinteste apa pe care o iau crestinii pe la casele lor pentru tot anul.

De ce se spune “Sfintirea cea mare a apei”?

Pentru ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind Sfintita printr-o indoita chemare a Sf. Duh in cursul rugaciunii de sfintire, iar Sfintirea are loc in insasi ziua in care Mantuitorul a sfintit apele, botezandu-Se in Iordan. De aceea si slujba Aghiasmei mari este mai lunga si mai sarbatoreasca decat a Aghiasmei mici, iar cantarile si rugaciunile ei pomenesc si preaslavesc indeosebi Botezul Domnului in Iordan.

Temeiuri scripturistice

Temeiul scripturistic al aghiazmei se află în însăşi pericopa Evangheliei care se citeşte la sfeştanie (Ioan, 5, 1-4). Aici se aminteşte de vindecarea slăbănogului care zăcea de 38 de ani, aşteptând la scăldătoarea Vitezda tulburarea apei de îngerul Domnului care cobora o dată în an ; acolo l-a găsit Mântuitorul Hristos şi l-a tămăduit. Lucrarea pe care o făcea îngerul atunci o face de atunci încoace necontenit harul Domnului, prin apa sfinţită de preoţii Bisericii, ori de câte ori este nevoie, după invocarea Duhului Sfânt asupra ei.

Puterea lucrătoare a aghiazmei şi un alt temei al ei sunt amintite de pericopa Apostolului care se citeşte atunci (Evr., 2, 11-18), ca şi de ectenia şi rugăciunea de sfinţire. In Apostol se spune că (Hristos) „Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc (credincioşii), dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi” (2, 11). Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-a înfiat prin Duhul Fiului Său revărsat în inimile noastre (Gal., 4, 6), ne-a facut fraţii Lui, ne-a înfrăţit prin harul apei botezului cu Mântuitorul pentru ca astfel să biruim pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa (2, 14).

De asemenea, şi din ectenia care urmează citirii Evangheliei şi din rugăciunea de sfinţire a apei, care reproduc ideea Apostolului şi Evangheliei, se înţelege că Duhul Sfânt invocat sfinţeste apa, care devine sfinţitoare, tămăduitoare de boli şi cu putere de a alunga demoni. Căci rostim în ectenia de la Aghiazma mare: „Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre şi să se risipească tot sfatul viclean pornit asupra noastră” (Molitfelnic).

Apa sfinţită, din care beau credincioşii şi cu care preotul îi stropeşte – şi apoi merge şi botează şi casele lor, capătă acea putere tămăduitoare de boli, care alungă şi diavoli, stricând lucrările lor (cf. I Ioan,. 3, 8), cum au făcut Mântuitorul şi apostolii.

Sfinţirea apei s-a practicat de la început, din prima zi a existenţei Bisericii, curăţindu-i de toate păcatele, atunci când s-au botezat, pe un mare număr de creştini (Fapte, 2, 41 ; 4, 4).

Căci aşa citim la sfinţirea apei la botez : „şi-i dă ei (apei) darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească…”. Apostolul Pavel vorbeşte de moartea şi învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieţii şi de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3-11), cum a amintit Domnul în convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5).