fariseul si vamesul

¤ Mândria este mama viciilor, din pricina cãreia si diavolul s-a fãcut diavol, nefiind astfel mai înainte (Sf. Isaac Sirul).

¤ Mândria este lipsa cunoasterii lui Dumnezeu (Sf. Maxim Mãrturisitorul).

¤ Mândria este primul pui al diavolului (Avva Evagrie Ponticul).

¤ Mândria este iubirea de sine pânã la dispretuirea lui Dumnezeu, smerenia este iubirea lui Dumnezeu pânã la dispretuirea de sine (Fericitul Augustin).

¤ Toate pãcatele sunt urâte înaintea lui Dumnezeu, dar cel mai urâcios pãcat este mândria (Sf. Antonie cel Mare).

¤ Doboarã-ti gândul înãltãrii mintii înainte de a te doborî el pe tine (Sf. Efrem Sirul).

¤ Este mai bunã înfrângerea cu smerenie, decât biruinta cu mândrie (Patericul).

¤ Dacã va începe sã te stãpâneascã mândria, adu-ti aminte cum din cauza ei pier toate roadele virtutii si ea va fugi de la tine (Avva Isaac Pustnicul).

¤ Mândria nu-i un semn al belsugului în virtute, cãci, precum multe fructe înclinã crengile pomului la pãmânt, tot asa prisosul virtutii creeazã un sentiment smerit (Sf. Nil Ascetul).

¤ Nu te ridica la înãltime, ca sã nu cazi în adâncime (Sf. Grigorie Teologul).

¤ Mândria este defãimare de Dumnezeu, iar trufia este defãimare de oameni (Sf. Teofilact).

¤ Trei gropi ne sapã nouã demonii: întâi dau lupta împotriva noastrã pentru a ne opri de a face binele; al doilea, dacã nu reusesc, cautã sã ne abatã si sã fãptuim binele fãrã Dumnezeu; dacã nici asa nu reusesc, întrebuinteazã a treia groapã: ne laudã pentru binele fãptuit, ca sã ne umflãm de mândrie (Sf. Ioan Scãrarul).

¤ Dupã cum cineva nu nimiceste numai un mãdular al trupului, ci întreg trupul, asa si mândria nu stricã numai o parte a sufletului, ci întreg sufletul (Sf. Casian Romanul).

¤ Cel ce zideste pe propria sa putere cade, precum cade si se prãvãleste la pãmânt cel ce calcã pe pânzã de pãianjen (Sf. Nil Ascetul).

¤ Multi au dezbrãcat toate hainele de piele. Dar pe cea de pe urmã, cea a slavei desarte, numai cei ce au dispretuit-o pe maica ei, adicã dorinta de a-si plãcea lor (Avva Ilie Ecdicul).

¤ Trufia produce o cugetare confuzã, întrucât ea constã în douã nestiinte: a ajutorului lui Dumnezeu si a neputintei proprii (Sf. Isaac Sirul).

¤ Cel ce se mândreste cu darurile naturale, adicã cu mintea ascutitã, cu usurinta priceperii, cu iuteala judecãtii si cu alte capacitãti cãpãtate fãrã muncã, acela nu va primi niciodatã bunãtãtile supranaturale. Cãci cel ce este necredincios în cele putine va fi necredincios si plin de slavã desartã si în cele multe (Sf. Ioan Scãrarul).

¤ Strãlucirea fulgerului aratã de mai înainte bubuitura tunetului, iar slava desartã, prin aparitia ei, vesteste mândria (Sf. Nil Sinaitul).

¤ Mare este înãltimea smeritei cugetãri; adâncã este prãpastia înaltei cugetãri si de aceea vã sfãtuiesc sã o iubiti pe prima, sã nu cãdeti în cea de-a doua (Avva Isidor).

¤ Mândria este întâia nãscutã a mortii. Ea a omorât pe îngeri în cer si pe Adam pe pãmânt (Sf. Grigorie Dialogul).

¤ Slava desartã este alungatã de lucrarea în ascuns, iar mândria de vointa de a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprãvile (Sf. Maxim Mãrturisitorul).

¤ Pe cel smerit multi îl iubesc, iar pe cel mândru si înfumurat îl urãsc si oamenii care au acelasi duh de mândrie (Avva Iacov).

¤ Sã gresesti si sã gândesti multe despre tine este mai rãu decât pãcatul însusi (Sf. Ioan Hrisostom).

“Dumnezeu este Cel care ne atinge sufletul cu urme de lumină, pentru ca închisoarea dăruită să fie mai puţin lut şi mai mult templu, iar viaţa începe a se respira aproape apneic dar pe dinăuntru.” (Gabrielle Pierre)