Apoftegme despre artă şi artist

Credinţa e o formă a iubirii, iubirea e o formă a credinţei, iar ele împreună alcătuiesc cunoaşterea, acea cunoaştere vizionară la care au acces doar aleşii.

· Între material şi spiritual există punţi, pe care sfântul le parcurge prin credinţă, iar artistul prin creaţie.

· Opera de artă este mijlocitoare între frumuseţea divină şi frumuseţea lumească, împărtăşindu-se din amândouă şi iradiind.

· Suspendat între temporal şi etern, artistul se înfruptă şi din sensibil şi din inefabil.

· Arta e singurul domeniu în care omul uzează de semne cunoscute pentru a ilustra misterul.

· Între iubire şi cunoaştere e o legătură pe care omul obişnuit o intuieşte iar artistul o exprimă.

· Omul este o fiinţă înfometată de real şi însetată de ideal. Fără mâncare, mai trăieşte cumva, cu buruieni, cu substitute, dar fără apă, moare.

· Sufletul este ochiul luminilor divine.

· În fiecare dintre noi e-un bob de rouă îngerească.

· Sfântul se pierde-n taina transcendenţei, artistul o împărtăşeşte tuturor.

· Arta nu răspunde nevoilor materiale, ci nevoii de inefabil.

· Plăcerea ne ţine legaţi de lut, extazul, de divin.

· Chiar dacă nu atingi desăvârşirea, drumul spre ea e presărat cu nestemate!

· Putem mima orice, dar nu revelaţia!

· Poetul are cu divinitatea clipe de iubire ameţitoare!

· Poeţii doar, şi sfinţii, vorbesc de Dumnezeu cu un tulburător accent de intimitate.

· Dacă îl rupi pe om de cer, din el nu mai rămâne decât metabolismul!

· Realitatea sensibilă se dezghioacă în faţa artistului, dând la iveală sămânţa ideală din care a provenit.

· Frumuseţea artistică suscită în om virtuţi esenţiale.

· Arta desăvârşită are o putere convertitoare!

· Tindem spre nevăzut ca spre o patrie originară.

· Arta nu porneşte de la un stimul fizic, ci de la un imbold metafizic.

· Artiştii se hrănesc cu viziuni arhetipale!